P rintre șefii care nu s-au prezentat la concursul organizat de Ministerul Sănătății pentru șefia Caselor de Sănătate se numără și șeful din Hunedoara. Adrian David spune că nu a ajuns la concurs „din motive personale”. Nu mai puțin de 20 dintre șefii actuali ai caselor de sănătate din România nu s-au prezentat la concurs. Printre aceștia se numără și Adrian David, șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Domnia sa nu a vrut să dea declarații cu privire la motivele ce l-au determinat, însă, a precizat că sunt „de natură personală”. Doar 5 candidați au fost declarați admiși, iar 20 dintre aceștia nici nu s-au prezentat. Cum pentru fotoliul din Hunedoara era un singur candidat, iar David neavând niciun contracandidat, nici măcar nu trebuia să ia mai mult de nota minimă. Dar, din cauză că nu s-a prezentat, va rămâne în continuare la șefia casei. Adrian David, liberalul care a pierdut șefia Consiliului Județean Hunedoara, a fost numit director general al Casei Județene a Asigurărilor de Sămătate, de luni, 4 ianuarie, fiind prima zi de lucru. Ca să promovezi un astfel de examen, trebuia notă de peste 7. 19 candidați au luat sub 5. 26 candidați au luat sub 6. 21 nu s-au prezentat la concurs. Potrivit CNAS, contestații se puteau depune până în 10 mai la sediul instituției. Candidații care au obținut peste 7 vor susține un interviu în următoarele zile.

Diana Mitrache