A m tot stat vreo două-trei zile să mă gândesc, „o fi bine, o fi oportun” să trec la „fapte”, adică să adresez aceste rânduri. Dar, ca un mare admirator – o-ho, de la începuturile emisiunii „Lumea lu’ Banciu”!- al dumneavoastră, am zis să încerc. Istoric vorbind, ne știm (!) de acum vreo 10-11 ani, când în 2009, în calitate de autor, am vorbit la telefon (numărul îl aveam de la regretatul Ioan Danciu), când v-am trimis și ați prezentat în emisiune cartea mea „Jiul Petroșani 90 de ani – o iubire în alb-negru” (1919-2009). Am savurat mereu aciditatea discursului dumneavoastră la adresa clasei politice, toți o apă și-un pământ…
Deasemenea, intervențiile critice, chiar și la adresa marilor nume din sport, gen „prostul” de Ilie Năstase, „agramatul” de Gică Hagi, ori „toanta” de Simona Halep. Chiar așa, până la un punct aveați dreptate, doar că ei nu absolviseră studii superioare decât pe hârtie, nu ca alții, la „Babeș-Bolyai”, e drept, un adevărat focar de cultură. Repet, etichetele puse de dumneavoastră și-au găsit, în mare parte justețea. Și totuși, parcă ceva a dispărut din tonul dvs. de obiectivitate săptămâna trecută, când la „Fotbal all-inclusive” ați adoptat o poziție de neînțeles la adresa anumitor echipe de fotbal, înfierându-le cu mânie proletară, drept creații (!?) ale unei epoci demult apuse. Eu voi face referire doar la echipa Jiul Petroșani, oricum, apărută cu mult înaintea celor criticate, gen A.S.A.Tg.Mureș, F.C.Bihor Oradea, F.C.Olt Scornicești, Victoria București și de ce nu, Steaua și Dinamo. Jiul nu este o creație comunistă, echipa a apărut în 1919, prin august, pe vremea lui Ferdinand I. E drept, la inițiativa minerilor, de aceea, s-a numit la început Clubul Atletic Minier Petroșani (C.A.M.P.). S-a impus repede în fotbalul României Mari, făcând „tranziția pozitivă” de la capitalism la comunism și apoi după ’89, viceversa.
Cu destule performanțe, fără ajutor, fără cooperativă.
ECHIPA a trecut prin timpul istoric al fotbalului cu un loc de vicecampionă a României în 1925, cu un loc 3 în ediția 1948-1949, o finală de Cupa României în 1972 și un trofeu în 1974, o finală de Cupa Balcanică în 1978, pierdută prin furt de arbitraj.
ECHIPA Jiul a fost umilită de Dinamo, Flacăra Moreni, Victoria București, contribuind la retrogradările din 1985 sau 1987, furată ca-n codru la un meci cu A.S.A.Tg.Mureș (2-3 la Petroșani în 1975 de un netrebnic de arbitru, Chiriac Manușaride).
JUCĂTORII care au evoluat la Jiul au fost mereu iubiți și apreciați. Spuneți de Tonca și Stocker că erau duri, dar oare Bumbescu, Cornel Dinu, Dan Alexa ori Deselnicu erau niște mielușei? Știați că primul român care a jucat la Barcelona este Emil (Elemer) Berkessy, în anul 1934, cel care jucase la Jiul în perioada 1923-1930? Sau că Tudor Paraschiva, atacantul jiulist la Olimpiada de la Helsinki 1952, este singurul fotbalist român cu chipul căruia s-a emis un timbru? Sau că atunci când comuniștii au desființat Carmen București, cei mai buni jucători de acolo, Costică Marinescu, Farkas I sau Lică Panait și-au salvat cariera venind la Petroșani? Ori, „plutonul” alungat de Dinamo în ’76, Cavai, Deleanu, Augustin, Bucurescu, Dumitrache? Migrația a fost și invers. De la Jiul au plecat spre alte echipe, spre Națională, Dumitriu II, Pavlovici, Martinovici, Libardi, Gigi Mulțescu, Rozsnyai, Lasconi, Daniel Timofte, Ioan Varga, Mircea Popa, Bicfalvi, Pintilii, ca să nu amintesc decât pe cei mai importanți. 41 de campionate în Divizia „A” (local 14 all-time din peste 100, de echipe) nu cred că pot fi puse în lada de gunoi a istoriei.
Ar fi trebuit să aveți mai multă considerație… Nu doresc a face un proces de conștiință cuiva. Chestiunea cu democrația care-ți dă voie la orice, o știm. Dimpotrivă, rămân același fan declarat al dumneavoastră, cu toate că, știu, mi-am asumat un mare risc, intrând sub luneta lui Radu Banciu. Eu sunt însă mai puțin important în această ecuație. Am vrut doar să fiu un fel de „wikipedia” spre a vă face să vedeți și altfel lucrurile. Nu e corect, ca o zonă a României, la fel ca și Podișul Târnavelor ori zona Târgu Mureș, să fie mereu supusă unui oprobiu sub fantoma Mineriadelor. Echipa Jiul nu a apărut precum zeci de nume meteorice care alcătuiesc și acum un pachet de fotbal rudimentar. Ea și-a croit un drum de 102 ani încoace, pe un pavaj nici mai bun, nici mai rău decât întreaga societate românească, în întreg conținutul ei, economic, social, politic și chiar al presei.
Cu același respect,
Genu Tuțu
jurnalist sportiv – Petroșani
