Drumul de Crividia, de la Vulcan, va avea, în sfârșit, asfalt. Este o promisiune pe care administrația locală a pus-o în practică în ultimele zile. S-a turnat asfalt pe o mică porțiune, dar încă au loc lucrări de care se ține seama. Proiectul a început timid, înainte de Paști și va continua în perioada următoare. Este, însă, primul strat pe care oamenii de acolo îl văd, drumul fiind unul foarte degradat. „Așa cum am promis, anul acesta am atribuit deja lucrarea. Avem o firmă care lucrează și lucrează bine și repede. Deja s-a consolidat primul tronson de drum. Am început oarecum de la mijloc, pentru că era o porțiune foarte rea de drum, pentru a veni în spijinul șoferilor, pentru că, acest proiect se întinde pe 6 lunide zile”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan. Cu un punctaj aproape de maxim, proiectul Grupului de Acțiune Locală al municipiului Vulcan s-a clasat pe locul II în topul național, iar inițiativa este valabilă pentru 5 dintre cele mai sărace cartiere. Aici se încadrează și Cartierul Crividia, drumul fiind cel ce face legătura din Vulcan, spre Merișor, iar mai apoi spre Deva. Proiectul este finanțat din fonduri europene și primăria are o contribuție mică, parteneri în acest proiect fiind un ONG și un institut din Timișoara. Întreg proiectul a fost scris în noiembrie 2016, valoarea lui fiind de 220.000 de lei, din care administrația locală dă undeva la 1.800 de lei, dar vizează și alte lucrări în Cartierul Micro 3 B, în Colonia de Jos.
Diana Mitrache