U n număr de 10 oameni de la INSEMEX sunt cei care se asigură că orice strat de cărbune ce va fi atacat pentru exploatare, nu reprezintă un pericol. Nu o dată, cărbunele s-a autoaprins în front, ori chiar în vagoanele cu care era transportat, motiv pentru care cercetătorii de la acest institut sunt primii care fac astfel de verificări.
Totul se petrece într-un laborator de la INSEMEX unde specialiștii verifică fiecare mostră de cărbune și spun care sunt condițiile în care acesta se poate auto-aprinde. De altfel, în baza rezultatelor obținute de ei în laboratorul de securitte minieră, se editează ulterior și normele de protecție a muncii pentru fiecare strat în parte. Ultimele verificări au fost făcute pentru abatajul nou deschis la mina Livezeni. Dar este cunoscut și faptul că mina Lonea, spre exemplu, are abataje în care cărbunele s-a autoaprins.
„La deschiderea unui abataj într-un strat este nevoie de testarea cărbunilor din punct de vedere al riscului de auto-aprindere. Ce presupune aceasta? Este nevoie de testarea cărbunelui, prin eșantioane prelevate din subteran și procesate în laborator, într-un stand de încercare, într-un circulator de căldură, ca să determinăm parametrii de autoaprindere”, a spus Cristian Tomescu, șef Laboratorul de Securitate Minieră și Ventilație Industrială din cadrul INCD INSEMEX.
Testele prin care se măsoară temperatura, clasifică ulterior cărbunele din punctul de vedere al riscului de a se auto-aprinde. În astfel de condiții, nimeni nu mai poate intra în subetarn și este nevoie de inertizarea stratului, lucru pe care îl fac doar salvatorii. Dar, condițiile din subetran pot fi ameliorate, dacă cercetătorii aceștia își fac bine treaba. „Cunoașterea acestor informații oferă datele de intrare pentru stabilirea programelor de prevenire și combatere a combustiilor spontane, care sunt parte integrantă în documentul de sănătate și securitate în muncă. Performanțele realizate sunt date de creșterea gradului de securitate al zăcămintelor de resurse minerale și creșterea gradului de siguranță a personalului lucrător în minerit și energie”, a mai adăugat Cristian Tomescu, șeful acestui laborator.
Și nu doar minerii cer astfel de analize, mai ales că mineritul este în restrângere, dar și transportatorii de cărbuni. Garniturile de tren ce transportă cărbuni pe calea ferată sunt și ele supuse unui astfel de risc și el poate fi eliminat doar în baza unei analize prealabile, realizată de specialiștii de la INSEMEX.
Diana Mitrache