A început vaccinarea prin medicii de familie, însă, deocamdată, în județul nostru, doar o mică parte a acestora a acceptat. 9 medici au pronit de luni procedurile de vaccinare și în cabinetele lor va fi serul Moderna sau Johnson&Johnson. Deocamdată, mai puțin de 20 % dintre medicii de familie au acceptat să facă vaccinul din cabinetul lor, pentru pacienții pe care îi au pe liste. Peste 100 de mii de oameni sunt vaccinați în Hunedoara și județul nostru a fost primul care a vaccinat doritorii direct din mașină. Acum, a venit rândul medicilor de familie, care, din această săptămână, încep vaccinarea pacienților care doresc, direct la cabinetele lor.
„Și-au anunțat intenția 39 de medici, dintre care deja 9 medici ne-au și cerut să le livrăm vaccinurile. Luni, le-am trimis absolut tot ce era necesar. O parte din ei au început de marți, restul de miercuri. Este vorba despre 8 din mediul urban și 1 din mediul rural”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. În județul Hunedoara sunt peste 200 de medici de familie și, în cabinetele lor, pentru că nu au posibilități mari de stocare a serurilor, se pretează cele două seruri, respectiv Johnson&Johnson și Moderna. Peste 101.000 de oameni s-au vaccinat în Hunedoara, iar mai mult de 80.000 dintre ei au agreat vaccinul de la Pfizer.
În județ mai avem 4 echipe mobile, care au adminsitrat peste 7.600 de doze de vaccin. Centrul din parcarea de la Deva este deschis în continuare în fiecare zi de la ora 10.00. În județul notru mai avem doar 6 localități în scenariul roșu, specialiștii fiind de părere că situația a fost generată și de numărul mare de oameni vaccinați. Administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel, iar acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani, precizează Ministerul Sănătății.

Diana Mitrache