Colectăm dopuri pentru a salva un copil

O campanie ce are loc la nivel național, ne îndeamnă să aducem, în câteva puncte din Valea Jiului, dopurile de la sticlele de plastic. Salvăm astfel viața unui micuț, care suferă de o boală gravă. Așa că, dacă aveți o sticlă de suc, păstrați dopul și duceți-l când puteți la un astfel de centru. Apelul umanitar a fost lansat și la noi și îl vizează pe un copil ce suferă de o boală incurabilă.
La Petrila, mai muți oameni răspuns prezent inițiativei, iar la serele din Lonea, deja vin zolnic oameni să aducă dopuri. „Dopurile pot fi aduse și aici la noi, la solar. Vorbim despre Lonea, pe strada pieții nr1. Dar pot fi duse în Petrila și la sediul Primăriei, la Taxe și Impozite, ori la sediul Crucea Roșie.
Ne-am mobilizat și noi, fiindcă vine foarte multă lume să ia flori în perioada aceasta, și am zis că trebuie să ajutăm într-un fel acest copil”, a spus Beniamin Militaru, unul dintre sutele de oameni care s-au implicat în această campanie, la nivel național.
Ștefan Suciu a primit diagnosticul de Amiotrofie Spinală Musculară de tip 1, ceea ce înseamnă că în timp el va fi afectat de degradarea progresivă a musculaturii întregului corp. Tratamentul care oprește evoluția bolii este făcut pe baza unui medicament ce costă 2.1 milioane dolari, la care, așa cum spun organozatorii campaniei, se vor adăuga costurile spitalizării. Dopurile vor fi valorificte, iar copilul are șanse la o viață mai bună. Ștefan Suciu, din Oradea, județul Bihor, este un băiețel care acum are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul semenilor.
De aproape doi ani, copilul este chinuit de o boală îngrozitoare –maladie genetică pe care o poate învinge doar cu ajutorul unui vaccin salvator adus din SUA. Cei care vor, pot face donații și la numărul de sms 8828 cu textul Ștefan.
Diana Mitrache

Advertisements