Municipiul Petroșani a ieșit din scenariile generate de criza COVID -19 și hotelierii spun că încearcă cu greu să își revină. Încasările din zona turistică au scăzut simțitor și singura speranță sunt taberele copiilor. Doar așa mai pot vorbi despre relansarea turismului în Parâng. Din week-end-ul care a trecut, Petroșaniul nu doar că a scăpat de carantină, dar este în scenariul galben, motiv pentru care și hotelierii speră să își revină cumva. Parângul a fost ocolit și din cauza carantinei și acum, la un indice de 2,62 la mia de locuitori, acest lucru pare probabil. Proprietarul unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri spune acum că încep să îi vină și clienții.
„Foarte greu ne dezmorțim. Deja de două zile avem și noi voie să primim clienți care să nu fie cazați. Încet, încet, sperăm să vină lumea la munte și să avem mai mulți clienți. Momentan, nu sunt foarte mulți”, a spus Cristian Tamaș, proprietarul Hotel Rusu.
Totul vine după un an de pandemie și scenarii în care nimeni nu avea voie în restaurant, dacă nu era cazat în hotel și asta s-a simțit enorm în încasările fiecărui operator din turism. „Martie și aprilie au fost dezastruoase. Blocaje, șomaj tehnic, fără cazări, după ce lumea a evitat Petroșaniul, fiindcă era în carantină. Marea parte a clienților care vine acum aici este din Timișoara și Craiova”, mai spune omul de afaceri. Și, pentru că mai e zăpadă și peisajele de la munte se îmbină între primăvară și iarnă, turiștii sunt îmbiați cu diverse oferte.
„De Paști, așteptăm clienți din București, Craiova, Târgu Jiu. Pentru că turiștii aflați la distanțe mai mari se feresc să vină. Nu ne mai vin și din Constanța, spre exemplu, ori Iași. Noi mergem pe pachetul tradițional de pșati. Avem undeva la 50% vândut din totalul camerelor. Pachetul este construit pe o gândire ardelenească, cu cozonac, ouă roșii, pască, fruptură de miel, proțap și barbecue în aer liber. Dar totul cu respectarea normelor COVID. Va fi cu bufet suedez în care doar ospătarii pot servi și clienții doar ne spun ce dores”, a mai completat Cristian Tamaș.
Turiștii sunt așteptați și în Parâng, unde hotelierii spun că au pierdut enorm din cauza crizei generată de îmbolnăvirile cu noul coronavirus. Și asta, chiar dacă mulți au preferat stațiunile de munte de la noi, după ce în străinătate nu au mai avut voie să plece în vacanță Dar au lipsit petrecerile organizate.
„E foarte greu de făcut un calcul financiar, dar pierderile sunt foarte mari. Numai ideea de eveniment. Am anulat peste 50 de evenimente și nici viitorul nu e sigur. 1 iunie e o promisiune, dar nu ceva concret până acum. Și asta nu e sigur, ca să deschidem sezonul. Foarte puține evenimente am avut și asta în condițiile în care avem sală de 600 de persoane și ne-am limitat la 50. Sperăm să fie reguli adaptate pentru fiecare sală în parte”, a explicat omul de afaceri. Cei din sistemul hotelier spun că au răzbit doar cu autorul venit de la stat, pentru că altfel nu aveau cu ce să își plătească personalul.
„În special partea socială a fost salvată. Pentru angajați am avut șomaj tehnic. Dar și acest ajutor a fost pentru angajați. Hotelul tot a avut cheltuieli. Acum a venit și grant-ul de capital de lucru. Cu întârziere spun, dar a fost bine-venit și asta ne dă o perspectivă pentru lunile viitoare”, a spus adminsitratorul celui mai mare hotel din zona Rusu- Parâng, Dar ceea ce părea acum 3 ani doar o idee temoproră, acum este ceea ce îi salvează pe toți hotelierii de la munte. Vorbim despre taberele cu copii, pentru că, inițial, acestea au pornit timid. „Pe perioada verii, și anul trecut și acum, am mers mai bine. Avem acel contract cu taberele semnat și gradul de ocupare de 100%, din 25 iunie, până la finalul lui august. Colaborâm și cu o altă pensiune. Vin copii, însoțiți de traineri. Sunt tabere educaționale, cu pictură, muzică, curs de artă, istorie, geografie, sport și vizitarea împrejurimilor. Cu taberele suntem în al treilean an. Și acum este cea mai sigură, mai ales că avem și spații exterioare, zona de cort mare”, a conchis Tamaș. `
Taberele de copii sunt salvarea și turismul ar înflori și în Parâng, însă, aici, spre deosebire de Straja, lucrurile nu au stat mereu bine. Sunt probeme și hotelierii resimt lipsa acută a turiștilor. Iar la toate acestea au contribuit și scenariile în care a intrat municipiul Petroșani, până la carantinarea lui. Restricțiile au fost ridicate la finele săptămânii trecute și de atunci hotelierii speră să reînvie turismul.
Diana Mitrache