Termocentrala de la Paroșeni a împlinit 65 de ani. Este prima termocentrală construită în cadrul „Planului de electrificare de 10 ani din România”. Aceasta a luat ființă odată cu formarea Sistemului Energetic Național și am stat de vorbă cu cei din conducerea sucursalei despre ce va însemna viitorul acesteia.
La 15 aprilie 1956, ora 2.47, după 4 ani de eforturi, Termocentrala Paroșeni efectua primul paralel al turbogeneratorului nr 1, adică primul grup energetic de 50 de MWatti din țară și cel mai mare, la acea vreme, din România. Doru Vișan, fost secretar de stat în Ministerul Energiei și cel care conducea termocentrala acum, dar care a condus-o și înainte de a ajunge la minister, ne-a spus cum este acum acest producător de energie din Valea Jiului.
„65 de ani reprezintă, în existența unei centrale, o vârstă extraordinară. Sunt puține centrale în lume care au rezistat, dintre cele termice, în această competiție dură, generată de decarbonare și de presiunea pe care o exercită legislația de mediu. Practic, vorbim de câteva schimburi de generații, de oamenii, de echipamente. Această centrală, indiferent de perioadă, a reușit să valorifice materia primă a acestei zone, cărbunele de Valea Jiului”, a spus Doru Vișan, directorul SE Paroșeni.
Directorul termocentralei spune că termocentrala va avea viitor și spusele sale se bazează pe resursele ce vor mai fi exploatate aici, dar și pe investițiile pe care, de-a lungul timpului, le-a supervizat, în perioada în care au fost implementate.
„Acum, această problemă extrem de complexă, că vrem sau nu, suntem obligați să o racordăm la decizia CE, a statelor membre planul ambițios de decarbonare. Cărbunele a reprezentat motorul dezvoltării omenirii. Și-a făcut datoria cu prisosință. Cărbunele a reprezentat o valorificare eficientă a potențialului pe care îl are, fiind o sursă sigură, relativ ieftină și foarte eficientă. Dar, presiunea mediului, prin impunerea certificatelor de CO2, a scos cărbunele în afara pieței. 40 de euro pe certificat, este o sumă insuportabilă, indiferent de performanțele unei centrale”, a mai spus Doru Vișan, directorul SE Paroșeni. La rândul său, administratorul special al CEH, Cristian Roșu a ținut să menționeze profesionalismul celor care au lucrat și lucrează acum la această termocentrală și a menționat, într-o postare pe rețelele de socializare, importanța acesteia.
„ Termocentrala Paroseni, implinește 65 ani de funcționare. Adaptată, din punct de vedere al cerintelor de mediu, la condițiile anului 2021, termocentrala a fost, și va fi, un pilon important pentru producerea energiei electrice in România. În cei 65 ani de funcționare, centrala Paroșeni a produs peste 56.640 GWh energie electrică, peste 13.997 Tcal energie termică, consumând peste 36,5 milioane tone cărbune de Valea Jiului. La ceas aniversar, centrala Paroseni stabileste un record, fiind cea mai veche din Romania aflată in funcțiune”, a scris Cristian Roșu. „Viitorul înseamnă tranziție și, până se va definitiva în totalitate, tot acest proces de tranziție, această centrală va trebui și este necesar să ardă cărbunele din Valea Jiului, atât cât va mai fi el exploatat. Ea știe să ardă atât cărbune din Valea Jiului, dar și un mix de cărbune, din cărbune superior și din cel din Valea Jiului. Părerea mea este că va avea utilitate pentru zonă, pentru tranziție ce trebuie făcută pas cu pas”, a conchis Doru Vișan. Investițiile de la Paroșeni au vizat, în primul rând, adaptarea la condițiile de mediu impuse, care vor intra în vigoare la 17 august 2021. Cea mai veche centrală este și cea care este acum sigură și singura care funcționează, în acest moment, în cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Diana Mitrache