O societate din București va presta serviciile de consultanță financiară pentru Consiliul Județean Hunedoara pentru obținerea finanțării rambursabile pe care autoritățile județene intenționează să o solicite. De altfel, în cadrul ședinței ordinare de la finalul lunii trecute, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat un proiect de hotărâre pentru contractarea unui împrumut de 80 de milioane de lei, cu scadența în 20 de ani. Acum se elaborează serviciile de consulanță pentru obținerea finanțării. ”Pachetul integrat de servicii cuprinde: – analiza capacitatii de indatorare – prognoza gradului de indatorare si realizarea prognozei bugetare multianuale – stabilirea structurii creditului, modului de calcul si frecventei platii dobanzii, frecventa si ponderea transelor de plata a capitalului; – conceperea si realizarea modelului actelor care vor fi adoptate de achizitor pentru aprobarea contractarii imprumutului – conceperea si realizarea modelului documentatiei de achizitie pentru selectarea finantatorului – elaborarea grilei de punctaj pentru evaluarea ofertelor – asistenta pentru publicarea anuntului de participare – consultanta in elaborarea raspunsurilor de solicitarile de clarificare – asistenta la deschiderea ofertelor de creditare – asistenta la negocierea costurilor si a termenilor contractuali – evaluarea termenilor si conditiilor ofertelor de finantare si emiterea recomandarii cu privire la declararea ofertei castigatoare – asistenta necesara intocmirii contractelor de finantare – asistenta in elaborarea documentatiei necesare inaintarii dosarului de autorizare a imprumutului – asistenta post- contractare, la cerere, pe perioada de valabilitate a contractului Oferta detaliata a serviciilor oferite si recomandari din partea beneficiarilor pot fi furnizate la cerere; arată documentul. S.C. VMB Partners S.A. S.A.din București va presta serviciile de consultanță, pentru care va încasa de la CJ Hunedoara 85.000 ron. Potrivit documentului, banii vor fi folosiți pentru finalizarea unor lucrări începute. Cinci obiective care au termen de finalizare 2021-2023 se află pe lista CJ Hunedoara. Este vorba de proiectul privind reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, modernizarea DJ 741: Crișcior – Bucureșci – Almașu Mic de Munte, modernizare DJ 668A: Streisngeorgiu (DJ 668) – Chitid – Boșorod – Luncani – Târsa – Costești (DJ 705A), reabilitare drumuri județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și promovarea patrimoniului economic șu cultural al județului Hunedoara – Lot 3 – DJ 685: Cârnești – Baraj Trei Ape, și priiectul de modernizare drumuri, alei și parcări municipiul Lupeni – Zona 5. Se impune contractarea de către Consiliul Județean Hunedoara a unei finanțări rambursabile interne, în valoare totală de 80.000.000 lei. Interesul major al Consiliului Județean Hunedoara în demararea și implementareacu succes a tuturor proiectelor de investiții de interes public local, atât cu finanțare internă rambursabilă și/sau cu finanțare externă rambursabilă, contractată direct de unitatea administrativ teritorială sau garantată de aceasta, are drept scop asigurarea unor avantaje pentru populația județului Hunedoara. Ținând cont de capacitatea de plată a instituției, de contactele în derulare, constrângerile contractuale existente, ajustarea fluxului de numerar în concordanță cu evoluția pieței, instituția este interesată în aplicarea unor soluții de finanțare care să permită realizarea mai multor obiective de investiții într-un timp cât mai scurt”, arată documentul adoptat de CJ Hunedoara. Se urmărește prioritizarea obiectivelor pe termen mediu ale județului Hunedoara și implementarea cu succes a programelor de investiții, fără a afecta stabilitatea financiară, ținând cont și de factorii de risc economic și financiar și de limitele gradului de îndatorare.

Monika BACIU