Prinsă de polițistii din Lupeni

T ânăra de 19 ani este suspectată că a intrat în toiul nopții într-un magazin, întocmai ca un hoț de carieră, de unde a furat bani și produse. ”Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că în data de 13.04.2021, în jurul orei 00:05, tânăra a pătruns (prin escaladarea unei ferestre din spatele clădirii, lăsate în poziția „deschis”) în incinta unei societăți comerciale din municipiul Lupeni, de unde a sustras 2.000 de lei și două pachete de țigări”, precizează IPJ Hunedoara. Tânăra este cercetată penal pentru infracţiunea de furt calificat și nu este la prima faptă de acest fel. În urma probatoriului, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii tinerei pentru o perioadă de 24 de ore. Aceasta urmează să fie dusă în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor preventive.

Advertisements