DSP Hunedoara pornește o caravană mobilă pentru vaccinarea persoanelor din firmele cu mulți angajați. Aceștia vor primi serul Astra Zeneca și, potrivit specialiștilor, vaccinarea cu acesta continuă. De altfel, în județul nostru nu a existat nicio reacție gravă, după vaccinare. Inspectorii de sănătate publică din județul Hunedoara susțin că vaccinarea cu serul Astra Zeneca va continua, chiar dacă sunt și oameni care s-au retras de pe platformele de vaccinare. De altfel, o campanie de vaccinare cu acest ser va porni în scurt timp și sunt vizate firmele mari, inclusiv Complexul Energetic Hunedoara. „S-au retras oameni care erau programați și la noi, dar, pe de altă parte, noi continuăm rapelul, pentru cei care au fost vaccinați cu prima doză. Nu am avut reacții adverse servere, adică ceva deosebit, sau diferit față de Moderna sau Pfizer. Noi continuăm vaccinarea până când vom avea o poziție oficială. Și chiar dorim să trimitem echipele mobile la companiile cu peste 500 de angajați. Am vorbit cu colonelul Gheorghiță și ne-a dat acceptul să mergem cu echipa direct la intreprinderi, ca să putem vaccina cât mai multă populație, pentru că asta este soluția să scăpăm de pandemie”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. Mii de oameni din Hunedoara au primit deja prima doză și, potrivit inspectorilor de sănătate publică, nu au existat deloc reacții severe. Angajații din companiile mari vor putea primi vaccinul direct la sediul societății. „Le-am și trimis notificare. Am selectat companiile cu peste 500 de angajați. Nu sunt probleme și dovadă stă faptul că noi am vaccinat, până acum, peste 7.000 de oameni cu acest ser și nu au fost probleme. Există acest ser la Sala de sport de la Orăștie, la Centrul multifuncțional de la Călan, la Spitalul de la Brad și la Spitalul de Urgență din Petroșani”, a mai precizat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. Vaccinul de la Astra Zeneca a fost controversat, iar Agenția Europeană a Medicamentului a relatat că ar exista reacții în anumite situații, în care pacienții vaccinați au dezvoltat cheaguri de sânge, dar că acesta este răspunsul imun al organismului.
Diana Mitrache