Când ai un ciocan în mână, toate în jur îți par cuie. Dar, când ai imaginație bogată, din orice piatră îți poate zâmbi un goblin, un dac, o vietate, ori un obiect ce poate fi folosit în gospodărie. Și asta face acum un miner ce mai are o lună până la pensie și care locuiește undeva în apropiere de preparația Coroiești, iar pietrele din jurul casei au prins viața unor personaje.
Edi Schneider este un fost miner, care, după ce a ieșit la pensie, din mină, a încercat și chiar a reușit, să dea viață pietrelor de la suprafață. Casa și curtea lui sunt pline de tot felul de figuri cioplite în piatră, iar pasiunea asta și-a descoperit-o din întâmplare, acum ocupându-i tot timpul.
A atras atenția tuturor când a sculptat, întocmai ca la Cazanele Dunării, o bucată de rocă, din muntele din apropierea casei sale, iar Valea Jiului a început să îl cunoască și altfel.
„Am început prin 2005. Aveam viziuni în lemn, dar nu le-am reprodus și prin 2004, spre 2005, am avut un accident la mină și atunci, pe patul de spital, cu mâinile în gips, am sculptat lucruri mai mici. Amși acum lucrările făcute cu dalți mai mici. Apoi am continuat și am încercat tot felul. Am învățat singur și, acum 10 ani, am urmat Școala Populară de arte la Timișoara”, a spus Edi Schneider, sculptor.
Spune că sculptează în orice. Lemn, piatră, fier, ori roci ieșite din mină și visele îi devin, cu fiecare obiect, realități.
„Ce visam noaptea, sculptam ziua. Pietre, lemne cu bolovanmi prin ele, bolovani aduși de pe valea dinozaurilor, ori din alte colțuri din țară. Și de la Timișoara am adus, de pe Retezat, din Câmpul lui Neag, de pe Valea Morii. Că eu, pe unde merg, mi se lipsesc pietrele de mână. Seara am coșmaruri și parcă, pe deal, mă strigă bolovanii”, explică omul.
Minerul din Paroșeni este chiar în lotul național de sculptat cu drujba, așa că fiecare lemn prinde viață, după modelarea cu tăișul uneltei.
„S-a format la Cernea, la Văideeni, de către Adrian Mircea Bondoc. El a pus un anunț și eu, la primul festival, am ajuns mai târziu și tot am făcut o sculptură, într-o sâmbătă, acolo. Suntem din toate națiile de oameni, ca și cum am fi făcut Marea Unire acolo, olteni, moldoveni, nemți, unguri”, mai spune Edi Schneider.
Omul susține că va ieși în luna mai la pensie de la mină și, de-a lungul anilor în care a stat sub pământ a observat că, atunci când ieșea afară, dacă alți colegi doreau să bea o bere, el voia să sculpteze ceva. Și a scos chiar bucăți de rocă din subteran, pe care apoi le-a transformat.
„Sunt ca niște ouă de mină, cum le spunem noi. Nu știu ce este. Cred că minereu de fier, foarte tare și greu de spart. Chiar am sculptat în ele”, a conchis Edi Schneider.
Dar Edi a devenit cunoscut, după ce l-a sculptat pe Vlad Țepeș în piatra unui munte de pe lângă Jiu.
„Mergând după sevă de mesteacăn, îl tot vedeam acolo. Se întâmpla de vreo 3 ani de zile și nu ajungeam să îmi fac timp să îi dau viață. Am stricat vreo trei discuri, că e gresie acolo. Și aici, la mine pe stradă, să fie ceva care să rămână după ce n-oi mai fi eu”, conchide sculptorul.
Curtea și casa lui e ca un muzeu și Edi Schneider chiar intenționează să realizeze un muzeu cu sculpturile lui. Este un personaj retras, dar munca lui place oricui, așa că, dacă mergeți vreodată prin apropierea Jiului de Vest, pe la Paroșeni, nu ezitați să îl regăsiți pe Vlad Țepeș în munte.
Diana Mitrache
