De câteva zile, mai multe utilaje pun la pământ ceea ce a fost cândva Uzina de Reparații Utilaj Minier, adică fostul UPSRUEEM. Totul a început în această primăvară, iar după UMIROM, o altă societate ce avea strânse legături cu CEH, a venit rândul și celei ce repara utilajele miniere să intre în istorie. Mașinile la care sunt atașate ciocane pneumatice, lovesc acum în zidurile ce cândva adăposteau sute de lucrători la strung, oameni ce reparau piesele ce se stricau în unitățile miniere. Totul este tocat mărunt și clădirile devin, la fel ca și cele ale UMIROM, de la intrarea în Petroșani, o amintire.
De altfel, istoria celor două societăți e leagă în timp și prin ultimii lor proprietari, care au conlucrat până ce porțile firmelor s-au închis definitiv. 2021 pare a fi anul în care se șterge, de la Petroșani, orice urmă a acestora. Acum vreo 5 ani, UPSRUEEM, devenea UPSROM, după declararea insolvenţei acesteia, imediat ce instanţa a declarat, în primăvara anului 2014, falimentul fostei societăţi de utilaj minier. Unul dintre cele mai mari scandaluri de care se leagă numele fostei uzine de utilaj minier UPSRUEEM Petroşani – care și-a continuă activitatea prin UPSROM Industry – este cel al unei combine miniere sustrasă de la defuncta mină Valea de Brazi şi care ar fi trebuit recondiţionată şi vândută Companiei Naţionale a Huilei.
Se întâmpla prin anul anul 2001, ca o societate comercială din Petrila să aducă la SC UPSRUEEM Petroşani, singura firmă din ţară unde se reparau la acel moment combine miniere, subansamblele unei combine miniere de abataj K3M pentru recondiţionare. Aici s-au făcut reparații în valoare de circa 200.000 de lei, iar acesta a fost sechestrat de Garda Financiară ca urmare a declanşării anchetei privind “firmele căpuşă” care au dus la devalizarea Companiei Naţionale a Huilei. Acum ar fi zvonuri că locul va deveni teren viran și chiar că o firmă ce vinde produse destinate gospodăriei va lua locul celei care cândva repara utilaj minier.
Diana Mitrache