C onsiliul Județen Hunedoara a aprobat procedurile de cumpărare a clădirilor de la mina Petrila, dar mai sunt pași importanți de făcut. “Acum, în plenul Consiliului Județean se demarează evaluarea clădirilor din partea Consiliului Județean și apoi pentru a achiziționa activele. Asta înseamnă o materializare a demersurilor pe care noi le promovăm prin activism, începând din 2012, deci practic o împlinire pe care o așteptam”, declară Mihai Danciu, arhitect. Cei de la Societatea de Închideri de Mine spun că și ei sunt gata să predea clădirile, pentru că plătesc sume uriașe pentru impozitele pe clădiri și pentru paza lor. În ședința Consiliului Județean Hunedoara a fost aprobat proiectul de hotărâre privind demararea procedurilor în vederea cumpărării de către Județul Hunedoara a imobilelor care formează ”Ansamblul istoric Mina Petrila”. În tot acest timp, însă, reprezentanții Societății de Închideri de Mine spun că au făcut, la rândul lor, pașii necesari predării acestui ansamblu. „Pe data de 26 martie am avut Consiliul de Adminsitrație, prin care ni se dă în continuare posibilitatea să țin legătura cu CJH și, la ora actuală, nu mai avem decât să înștiințăm AGA. Eu spun că suntem spre finalitate”, a spus Daniel Sîrb, director la SNÎMVJ. Impozitele pe clădirile ce nu au fost demolate se ridică, în 2021, la valoarea de 175.000 de lei, iar societatea a achitat deja o parte din sumă. În plus, clădările trebuie și acum păzite.„Am achitat 162.000 de lei azi. Asta doar impozitele pe clădirile minei Petrila. Paza se ridică la 75.000 de lei lunar, ceea ce, până la finele anului 2021, se estimează că va fi de 795.000 de lei, iar în momentul în care reușesc să dau clădirile, pot vorbi că nu mai plătesc paza, ceea ce nu se poate întâmpla foarte repede”, a mai spus Daniel Sîrb, director la SNÎMVJ. Mina Petrila a fost închisă la finele anului 2015 și, de atunci, mai mulți arhitecți se chinuie să revigoreze zona. Adminsitrația locală are planuri în acest loc, iar Consiliul Județean Hunedoara va prelua clădirile și le va transforma în locuri cu o altă destinație, decât cea inițială. În această perioadă are loc și o reevaluarea a activelor de acolo. Inițial, experții au stabilit, în urma evaluării, că aceste active de la Petrila costă cam 2.160.000 de lei și cei din Consiliul Județean spun că obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în valoare. Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este apă, curent, gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5 milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate serviciile la un loc.
Diana Mitrache