Sute de oameni au ieșit în stradă la Petroșani, au ars măști de protecție și, deși se aflau într-un oraș în carantină, oamenii legii au asistat la demonstrațiile lor, timp de aproape 5 ore. Situația a stârnit revoltă, în rândul celor ce respectă legile, dar mulți s-au întrebat din ce cauză se întâmplă asta. Am stat de vorbă cu sociologul Valentin Fulger, profesor universitar, cu un doctorat în mișcări de stradă. Început ca o mișcare timidă, protestul de la Petroșani a luat amploare, iar jandarmii au împărțit amenzi. Cum s-a ajuns aici, în condițiile în care doar la Petroșani, în ziua protestului erau anunțați sute de oameni infectați cu noul coronavirus, ne spune profesorul Valentin Fulger, care crede că acesta este doar începutul unor mișcări sociale puternice.
„În toată țara s-a protestat, în numele unei idei, care, la prima vedere, poate să pară frumoasă. Este vorba despre Libertate. Dar să nu uităm contextul în care se clamează această libertate. Suntem în stare de alertă, oricând putem intra în stare de urgență, dacă indicatorii medicali scapă de sub control. Prin urmare, clamarea unei astfel de libertăți, aduce mai degrabă cu anarhia. Și, din păcate, observăm că o minoritate zgomotoasă, din ce în ce mai agresivă, reușește să injecteze frica, panica, în întregul corp social”, a spus profesorul universitar Valentin Fulger. De altfel, se pare că totul pornește de la cei cu funcții în stat și care sunt împotriva purtării măștii de protecție, dar i se dă acum o conotație nebănuită.
„Luni seară, au testat să vadă în ce măsură pot să valorifice toate resursele pe care le au în cadrul societății. Da! Este o mișcare socială cu caracter programatic, pentru că a fost anunțată, cu un program și îmi dau seama că excluderea doamnei din AUR, a fost doar o perdea de fum. S-a încercat desprinderea ei din partid, tocmai pentru a-i lăsa mână liberă. În momentul în care va avea succes, ea va putea să revină în acest partid care clamează unitatea românilor, în condițiile în care nu promovează decât dezbinarea lor. Asta, pentru că aseară au introdus la proteste elemente ce țin de rasă și naționalitate. Ce au ungurii? Arabii? Evreii? Deci se concretizează o mișcare legionară”, spune sociologul Valentin Fulger. Și dacă veți crede că e prea mult spus că mișcarea este una de tip legionaroid, cum a numit-o specialistul în proteste publice, atunci aflați că acesta este doar un mic început. „Un element care trebuie să ne sperie pe toți este exacerbarea sentimentului religios. Asta ne arată clar că mișcarea legionară scoate capul veselă din pământ”, susține Valentin Fulger, care face și o comparație cu mișcarea fascistă din Germania, care, la rânsul ei, a plecat, tot de la exacerbarea unor sentimente cu caracter anti-rasial și prin exploatarea unor elemente cu caracter religios. „Hitler era un pasionat de ocultism, dovadă că inclusiv zvastica, un simbol oriental, sacru din hinduism, jainism, budism, a fost preluat în centrul Europei și cu el s-a defilat și s-au călcat în picioare zeci de națiuni”, mai spune sociologul. În stradă, la Petroșani, cu excepția unor oameni de afaceri și a câtorva protestatari mai cuminți, au ieșit oamenii simpli, încurajați de ideea de luptă, sătui de restricții și lipsuri. Și tocmai aici pare a fi problema. „Să știți că masele fac istoria, dar nu știu ce fac. Există cineva care coordonează aceste mișcări, care le imprimă un anumit tip de traseu, este de urmărit ce se va întâmpla și de aceea sper că primul ministru are pe masă niște rapoarte, cu ceea ce s-a întâmplat, dar care, în mod sigur, au rădăcinile în lunile și săptămânile anterioare”, a mai spus Fulger. Aproximativ 5 ore, sute de oameni au protestat pe străzile din Petroșani, luni, până aproape de miezul nopții și au cerut să nu mai fim închiși, au spus că vor libertate și nimeni nu a ținut cont de numărul mare de oameni foarte bolnavi, care nu mai au loc în spitale.
Diana Mitrache