Polițiștii din Călan au fost nevoiți să intervină în două rânduri la aceeași adresă, pentru că individul nu s-a calmat la prima intervenție. Prin urmare s-a ales cu cătușe la mâini și o noapte petrecută în arest.
Incidentul a avut loc în comuna Boșorod, unde o femeie s-a dus la poliție pentru a cere ajutor după ce concubinul ei, un tânăr de 30 de ani, s-a îmbătat și a amenințat-o cu un cuțit. În baza sesizării, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare şi au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva
concubinului femeii, un bărbat de 30 de ani, din comuna Boșorod. ”Poliţiştii au fost sesizaţi din nou de către femeia din comuna Boșorod, cu privire la faptul că al său concubin a revenit la locuinţa sa și face scandal. În cel mai scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au constatat faptul că bărbatul nu a respectat restricţiile impuse de ordinul de protecție provizoriu, motiv
pentru care a fost condus la sediul Poliției Oraşului Călan”, informează IPJ Hunedoara. De această dată, polițiștii i-au făcut individului dosar penal pentru încălcare a ordinului de protecție provizoriu și l-au reținut pentru 24 de ore. Procurorii urmează să hotărască dacă cer arestarea preventivă a individului pentru 30 de zile.