P rimarul municipiului Deva solicită public și vehement demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara. Edilul devean vrea capul lui Samuel Dioane și al lui Cristian Roșu. Cu toții sunt membri ai Partidului Național Liberal.
”Dioane Samuel, director general CEH şi Roşu Cristian, administrator special CEH: DEMISIA! În calitate de Primar al Municipiului Deva şi de preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Deva, cer DEMISIA domnilor Dioane Samuel, director general CEH (membru PNL) şi Roşu Cristian, administrator special CEH (membru PNL) din funcţiile pe care le ocupă în conducerea şi administrarea Complexului Energetic Hunedoara! Motivele acestei solicitări imperative: INCOMPETENŢĂ în administrarea CEH şi REA-VOINŢĂ în gestionarea necesităţilor cetăţenilor municipiului Deva! Devenii şi-au plătit TOATE obligaţiile contractuale faţă de Termocentrala Mintia iar cei doi decidenţi ai CEH au luat hotărârea să direcţioneze cărbunele extras din Valea Jiului către Termocentrala Paroşeni, lăsând în frig mii de deveni, precum şi creşe, grădiniţe, şcoli din municipiul Deva. Guvernul României a plătit toate salariile restante, precum şi toate sporurile pentru minerii din Valea Jiului. Tot cărbunele extras, după ce greva minerilor s-a încheiat, a fost direcţionat de cei doi conducători ai CEH către Termocentrala Paroşeni, în bătaie de joc faţă de mii de deveni, copii de creşă, grădiniţă, elevi, maturi, bătrâni! Este intolerabilă această situaţie!”; arată Florin Oancea,primarul
municipiului Deva.
Dacă cei Samuel Dioane și Cristian Roșu nu își vor înainta demisiile, atunci primarul devean va solicita forurilor statutare ale PNL retragerea celor doi din fruntea Complexului Energetic Hunedoara.
”Dacă nu vă veţi da demisia, voi cere forurilor statutare ale PNL de la nivel naţional SĂ VĂ DEMITĂ în regim de urgenţă! Bătaia de joc şi incompetenţa trebuie să ia sfârşit aici! Lipsa de respect, solidaritate şi empatie pentru cei peste 22 mii de deveni obligaţi să stea în frig, fără nici o vină, îmi întăreşte convingerea că demisia celor doi este cea mai corectă soluţie! Devenii nu trebuie să mai sufere din cauza incompetenţei voastre!”, mai arată primarul.
C EH cere deconturi mărite
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a dezvăluit că societatea Complexul Energetic Hunedoara a solicitat plata mai multor deconturi. Asta în timp ce mii de deveni au înghețat în propriile locuințe pentru că termocentrala Mintia a fost oprită din lipsă de cărbune. Potrivit edilului Devei, în luna ianuarie, Complexul Energetic Hunedoara a solicitat Primăriei Deva plata unui decont pentru subvenția termică în valoare de 477.025,29 lei.În ianuarie, Termocentrala Mintia a funcționat 31 de zile din 31. Primăria Deva a achitat imediat acest decont.
”LUNA FEBRUARIE – Complexul Energetic Hunedoara a solicitat Primăriei Deva plata unui decont pentru subvenția termică în valoare de 483.735,09 lei, adică cu 6.709,80 lei MAI MULT, deși Termocentrala Mintia a lucrat doar 18 zile din 28. DECI: Complexul Energetic Hunedoara cere mai mulți bani pentru mai puține zile lucrate! Vă întreb, dragi deveni care înghețați în case, vi se pare corect? Noi să plătim mai mult și CEH să ne livreze doar frig în calorifere? Nu voi accepta la plată acest decont SCANDALOS până când conducerea CEH nu ne va prezenta explicații detaliate despre modul în care au calculat energia termică livrată devenilor în luna februarie!”, a dezvăluit, pe Facebook, Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
În anul 2020, Primăria Deva a plătit 3,87 milioane lei către Complexul Energetic Hunedoara (CEH) sub formă de subvenţii la energia termică.
“Susțin orice demers al primarului Florin Nicoale Oancea”
Referitor la situația determinată de lipsa furnizării agentului termic pentru locuințele și instituțiile publice din municipiul Deva, prefectul județului H unedoara, Călin Petru Marian, transmite că este alături de familiile afectate de lipsa căldurii și a apei calde.
Instituția Prefectului-Județul Hunedoara va face toate demersurile posibile pentru reluarea furnizării în cel mai scurt timp a agentului termic de la termocentrala Mintia.
„În calitate de prefect al județului Hunedoara sunt de acord ca toți cei care, prin deciziile lor au produs disfuncționalități în alimentarea cu energie termică a orașului Deva, să-și asume situația creată.
Susțin orice demers al primarului Florin Nicoale Oancea, care va duce la revenirea stării de normalitate în municipiul Deva.” declară Călin Petru Marian.
Mai mult, prefectul județului solicită președintelui Consiliului Județean Hunedoara să ia cât mai curând o decizie privind preluarea termocentralei Mintia, considerând că orice întârziere în luarea acestei hotărâri nu face decât să creeze și mai multe probleme, atât locuitorilor care ar trebui să beneficieze de apă caldă și căldură, cât și funcționării Complexului Energetic Hunedoara.
Monika BACIU