M unicipiul Vulcan este prima localitate din Valea Jiului unde se va deschide o creșă, datorită unei finanțări prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
În acest sens la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, ministrul Cseke Attila, a semnat, miercuri, proiectul administrației publice locale în valoare de 5.910.784,12 lei, pentru înfiinţarea unei creşe şi pentru refuncţionalizarea spaţiilor publice urbane din ZUM-uri, prin transformarea acestora în parcuri şi locuri de joacă pentru copii. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că aștepta această veste bună, iar prin implementarea proiectului locuitorii din zonele mai defavorizate ale localității vor simți o îmbunătățire a calității vieții. “ Este o veste foarte bună pentru noi, o veste pe care o așteptăm din 2018 când am depus proiectul pe GAL. Vorbim aici de înființarea unei creșe la Școala 6, dar și modernizarea parcurilor din toate zonele defavorizate din localitate, ori transformarea spațiilor publice din aceste zone în locuri de joacă pentru copii. Ne bucurăm și felicit echipa care a lucrat la acest proiect”, a declarat Cristian Merișanu.
Alături de proiectul de la Vulcan, ministrul Cseke Attila a semnat alte 35 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, în
valoare totală de peste 300 de milioane lei, destinate promovării spiritului antreprenorial, modernizării unor instituţii de învăţământ şi a mediului urban. Potrivit unui comunicat al MDLPA, 13 dintre ele au ca beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii, iar 23 vizează investiţii în infrastructura educaţională şi creşterea calităţii vieţii.
Marius Mitrache