A nins din nou la munte, iar stratul de zăpadă depus poate provca avalanșe puternice. Salvamontiștii îi sfătuiesc pe cei ce merg la munte să fie precauți, pentru că vremea nu este bună pentru drumeții, iar pe creste, stratul de zăpadă este instabil. Să rămână pe pârtii, care acum sunt excelente.
În toate stațiunile de munte din județul nostru s-a depus un nou strat de zăpadă și asta s-a întâmplat peste un strat deja înghețat. Sunt cam 20 de cm de omăt proaspăt, ce poate oricând să pornească o avalansă puternică. „A nins, până inclusiv sâmbătă noaptea. S-a depus un strat de 10 – 20 cm pe zonele de creastă, de la peste 2.000m, altitudine. Este depus peste zăpada înghețată și este foarte instabil. Recomandarea este să se evite drumețiile în aceste zone, cu pante de peste 35 de grade, cu încărcare mare de zăpadă”, a spus Ovidiu Bodean, șef Salvamont Hunedoara, ca recomandare celor ce vin la munte. Potrivit datelor oficiale, în zona Carpaţilor Meridionali, stratul de zăpadă are 219 cm la Bâlea-Lac, 136 cm la Vf. Omu, 120 cm Vf. Țarcu, 72 cm la Sinaia, 41 cm în Parâng, 34 cm la Păltiniș, 29 cm la Cuntu, 12 cm la Predeal și 11 cm la Fundata. Astfel că turiștilor care vin la munte le este recomandată doar zona pârtiilor omologate. „Să rămână în jurul cabanelor, în zonele schiabile, pentru că pârtiile se prezintă în stare foarte bună. Și, dacă chiar vor o plimbare, să nu se hazardeze pe creste, ori pe poteci expuse. Iarna se folosesc alte trasee, decât cele de vară, tocmai pentru a preîntâmpina avalanșele”, a mai spus șeful Salvamont Hunedoara.
Specialiștii spun că în zona noastră, la suprafață întâlnim un strat de 10 la 20 cm de zăpadă proaspăt depusă peste crustele vechi de gheață, iar în profunzime stratul de zăpadă este stabil. Zăpada proaspătă este mai consistentă pe versanții sudici. La supraîncărcări mari, în zonele adăpostite unde sunt depozite și acumulări de zăpadă, se pot declanșa avalanșe, oficial nivelul de alertă fiind ridicat la 2. A nins moderat și sub 1800 m altitudine, îndeosebi pe versanții sudici, zăpada proaspătă fiind depusă peste stratul vechi.
Zăpadă abundentă la jumătatea lui martie
În stațiunile montane din Valea Jiului a nins abundent, în ultimele zile. Astfel, în masivele muntoase s-a depus un strat de zăpadă generos. Cei din munte au surprins imagini cu zăpada din martie, de pe pârtiile de schi și de pe crestele montane. Administratorii domeniilor schiabile din Parâng și Straja s-au pus pe treabă și amenajează pârtiile, pentru turiștii care vor să mai schieze încă. În munte, temperaturile se mențin negative, astfel că turiștii trebuie să aibă echipament de iarnă adecvat. În plus, meteorologii au anunțat că în zonele montane va mai ninge, astfel că se va depune un nou strat de zăpadă.
Diana Mitrache
Monika Baciu