Aproape 30.000 de oameni s-au vaccinat până acum în județul Hunedoara. Campania începută în 30 decembrie anul trecut este în plină desfășurare și cele mai multe doze făcute sunt de la Pfizer.
În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Hunedoara, care a fost demarată în data de 30.12.2020, au fost administrate un număr de 27.732 doze de vaccin (Doza 1 + Rapel), din care:
– Pfizer BioNTech: 24.744 doze
– AstraZeneca: 2.678 doze
– Moderna: 310 doze
În acest moment sunt programate la vaccinare 24.579 de persoane care se vor vaccina în centrele de vaccinare deschise la Deva, Hunedoara, Brad, Orăștie, Hațeg, Călan, Petroșani, Petrila și Lupeni. De asemenea continuă vaccinarea personalului din învățământ, în centrele deschise la Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea Petroșani, precum și persoanele din centrele rezidențiale și cele nedeplasabile. Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro
Diana Mitrache