Peste 200 de mineri de la Vulcan au venit, încă de joi noaptea la mina Lupeni, ca să se alăture protestului celor din subteran. Vineri dimineață au protestat inclusive cei de la mina Livezeni. În nicio mină, la finele acestei săptămâni, nu s-a mai lucrat.

Protestul început miercuri la Lupeni, în sala de apel, a luat amploare și, până vineri dimineață, toate minele fierbeau. Ortacii de la Vulcan, ca și o delegație de la mina Livezeni, au venit la Lupeni, încă de pe timpul nopții. Au stat în sala de apel și dimineață au venit să ceară explicații.
Primul care a venit să le vorbească minerilor a fost directorul Diviziei minere, care a căutat să liniștească spiritele.
“Să vă spun exact care este situația. Drepturile restante ale angajaților, privind transportul, sunt 2 milioane de lei, iar tichetele sunt 8 milioane. Și mai intervine plata care este 8 milioane de lei. Deci, necesarul nostruar fi 18 milioane astăzi. Pe lângă asta, trebuiue să nu scăpăm din vedere faptul că noi vrem viitor în Valea Jiului. Nimeni nu s-a mai aplecat asupra situațșiei și să ofere un viitor în Valea Jiului. Suntem așa de 30 de ani, că, în afară de minerit, nu se face nimic în Valea asta ”, a declarat Samuel Dioane, directorul Diviziei Miniere de la CEH