Mina Petrila, discuții amânate pentru primăvară

S unt proiecte, ar fi și bani, dar birocrația a împins termenul de preluarea a clădirilor de la mina Petrila până în primăvară. Atunci cred cei de la Consiliul Județean că se termină cu actele birocratice și că se pot relua discuțiile pentru preluarea cons­trucțiilor nedemolate.

Societatea de Închideri de Mine din Valea Jiului reia toată documentația pentru atribuirea clădirilor și în 2021, către Consiliul Județean Hunedoara. Sunt întârzieri generate de birocrație, deși, de doi ani de zile cei de la Consiliul Județean Hunedoara așteaptă să le cumpere și chiar au și proiecte gata pentru a fi finanțate. „După discuțiile cu Ion Barbu și grupul de arhitecți, preluarea activelor a fost mereu o prioritate. Există 5 adrese trimise de noi la Ministerul Energiei și la SNIM, prin care CJH își arată disponibilitatea de a cumpăra acestea clădiri. Lucurile au întârziat din cauza birocrației la SNIM. Noi sperăm ca, la începutul lunii martie, să putem demara discuțiile pentru preluarea activelor”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Toate planurile arhitecților grupați la „Planeta Petrila” sunt viabile, ar putea primi finanțări, dar sunt întârziate. Și asta, chiar dacă CJH ar avea și banii necesari.
„Eu cred în ceea ce vrea să facă grupul de arhitecți. Ei deja au făcut pași înainte pe activele primăriei orașului Petrila și aici vorbim de preparația Petrila. Această clădire nu făcea parte din grupul de clădiri pe care noi vrem să le cumpărăm. Dar și noi, la rândul nostru, vom beneficia de sprijinul arhitecților, ca să scriem proiecte. Am vorbit și cu cei de la ADR Vest, ca să vedem ce axe de finanțare sunt ca să găsim și soluțiile de finanțare”, mai spune Costel Avram.
Toată documentația ce a fost întocmită în 2020 trebuie reluată și în acest an. Este ultima posibilitate, înainte ca Societatea de Închideri de Mine să se dizolve, ca mina Petrila să devină ceea ce ar trebui: un centru cultural. Se fac pași, dar nu va fi gata nimic mai repede de luna martie.
Diana Mitrache

Advertisements