…s-a încheiat cu un protocol bine organizat de gazdele din vestul Jiului, impresiile fiind mai lesne de depănat ulterior unei întruniri care a durat peste trei ore, după care mai vine și foamea sau setea…
A.J.F.Hunedoara, în simțul bunelor diligențe și a unei largi deschideri în ultimii ani, prin rotație, organizează Sesiuni de lucru în localitățile județului, unde există echipe de Liga a IV-a. Acum a venit rândul Uricaniului, unde au fost prezenți Cristian Petrean, președintele A.J.F.Hunedoara, Cristian Gâț, vicepreședintele A.J.F.Hunedoara, Eduard Kovacs reprezentant al echipelor de fotbal și Amalia Cătană, trezorier A.J.F.
S-AU RIDICAT…
… o serie de probleme, mai ales că returul bate la ușă. Nu au lipsit decât cei de la Retezatul
Hațeg. Au fost abordate pe larg proiectele de viitor ale A.J.F. cu
aplecare asupra
fotbalului la nivel de județ, această sesiune de lucru dând posibilitatea reprezentanților
echipelor hunedorene
să-și exprime ideile în legătură cu problemele apărute în actualul
campionat.
Au vorbit toți reprezentanții echipelor prezente în sesiunea de la Uricani, fiecare având puncte de vedere
interesante.
„Este un demers
necesar, aceste sesiuni de lucru ajutându-ne să ne îmbunătățim activitatea. Intenția noastră este să avem o transparență permanentă cu toți
membri A.J.F.Hunedoara.
În plus aici la Uricani am venit și cu acele camere de filmat pe care le vom înmâna tuturor echipelor, pentru a putea să-și filmeze meciurile în vederea unor analize sau contestații” a spus Cristian Petrean, președintele A.J.F.Hunedoara.
În ceea ce privește reluarea competițiilor la nivelul județului, există un protocol cu mai multe variante. Cea mai favorabilă variantă ar fi aceea de efectuare a unor teste antigen, cu o valoare financiară mult mai scăzută. Se fac, deasemenea demersuri pentru reluarea competițiilor de copii și juniori, pentru a fi reluate în luna martie a.c.
Gazda sesiunii, președintele echipei Minerul Uricani, a declarat: „Pentru retur, noi ne vom baza în
continuare pe jucătorii tineri din orașul nostru. Trebuie să forțăm pe acest filon local pentru a repune echipa pe linia
de plutire” a precizat Vasile Scurtu. Antrenorul Marin Petra a renunțat
la funcția de antrenor
al echipei, în locul său fiind numit Traian „Jalon” Câmpean.