Atenție! Copii pe pârtie

Stațiunea montană Straja freamătă de turiști. Sunt mii de turiști în stațiune, iar cei din munte se așteaptă că numărul acesta să crească. În plus, în stațiunea montană sunt și sute de copii care participă la diferite tabere tematice. Astfel, cabanierii vin cu o serie de recomandări.
”Deoarece urmează vacanţă, iar perioada taberelor pentru copii este în plină desfăşurare, ne confruntăm cu un flux mare de schiori pe pârtiile din staţiunea Straja. În această situaţie suntem în măsură să facem câteva recomandări din punct de vedere al conduitei pe pârtie, atât organizatorilor de tabere, cât şi celorlaltor turişti, pentru evitarea unor evenimente nedorite. Organizatorii de tabere
trebuie să ştie şi să ia în considerare următoarele: numărul maxim de copii admis într-un grup este de 4, pentru copiii sub 6 ani şi de 6 pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani. Portul căştii pentru copii este obligatoriu pe toată durata cât aceştia se afla pe pârtie. Să nu staţioneze cu grupurile de copii decât pe marginea pârtiei, niciodată în zonele înguste ale acesteia şi doar în zonele cu vizibilitate, unde puteţi fi uşor reperaţi (nu sub ruperile de panta, după curbe, etc.) Să nu folosească niciodată
întreaga lăţime a pârtiei. Să lase de fiecare dată culoare de trecere, pentru că ceilalţi schiori să vă poată depăşi. În zonele înguste ale pârtiei, să folosească doar o singură trasă şi să ţină copiii în şir indian. Să se asigure la traficul din amonte de fiecare dată când grupul se pune în mişcare şi să plece doar când este cale liberă. În momentul în care traficul în zona respectivă se aglomerează, să se oprească pe margine până se mai eliberează. Să nu schieze mai multe grupuri în
paralel, sau să se intercaleze grupurile între ele. Să nu iasă cu grupul de copiii din pârtia amenajată. Stratul subţire de zăpadă poate ascunde multe pericole (pietre, cioate, rigole, etc.)”, arată cei de la Pârtia Platoul Soarelui din Straja.
Adulților li se recomandă ca în momentul în care întâlnesc copii pe pârtie să schieze cu prudență.
”Pe turişti îi sfătuim ca în momentul în care
întâlnesc aceste grupuri de copii, să schieze cu prudenţă şi să reducă considerabil viteza, astfel încât să poată evita orice manevră a membrilor grupului şi să nu se interpună între aceştia”, mai arată cei din Straja.
De la începutul sezonului de iarnă și până în prezent mii de turiști au ales Straja ca destinație turistică. Potrivit salvamontiștilor, cei mai mulți au ales să schieze pe pârtiile din țară pentru că stațiune montane din străinătate au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. de altfel, Straja a fost prima stațiune montană din țară unde s-a putut schia.
Cosmin BACIU

Advertisements