Abia ce cazu primul fulg de nea si vaijienii (de fapt, nu doar ei) luara calea codrului, muntilor si partiilor. Cu mic, cu mijlociu, sau cu mai mare, lumea buna de prin Valea Jiului (si nu numai) isi incarca rubedeniile prin gipane si urcara cu totii pana in varful derdelusului.
In special pe la Straja si Parang, (mai putin pe la Pasul Valcan ca acolo nu prea ai ce face) respectiv in creierii muntilor, unde unii mai cu dare de maini si-au tras si cate o „cabanuta” mai mult sau mai putin modesta si adaptata crizei economice.
Pana in encefalul muntelui nu este prea mult spus pentru ca animalele putere de prin motoarele masinilor 16 (adica 4 ori 4) ii duc pe burdihanosii proprietari chiar pana in buza si mustata partiei.
Odata ajunsi la locul in care se practica sporturile de iarna, oamenii iesiti la aer curat si ozonificat isi scot de prin port-bagaje sau cabane pungile de plastic, capacele de buda sau in cazurile mai fericite schiurile, skate-board-urile sau snow-mobilele si purced sa faca sport. De iarna.
Bineinteles, ustensilele necesare practicarii sporturilor sunt insotite de costumele fitoase scoase si ele la promenada ca sa vada lumea ce bazati sunt unii dintre vaijieni. Desigur, in sanii mamei natura nu lipsesc manelele date la maximum si bericile sau spriturile, ca doar de aia face omul sport. Pentru ca sportul solicita un efort supraomenesc si bauturile „energizante” curg precum fluviile.
In acest timp, statiunile din Vale se transforma in niste vai ale gunoaielor si aici nu este vorba despre iubitorii de munte, ci despre artefactele pe care le lasa in urma.
Adica, cutii de bere, sticle de sucuri, servete si servetele si alte chestii „ecologice”. Criza economica mondiala? Da de unde… Protipendada Vaii urca la munte si consuma bine, tot ce prinde, nefiind deloc afectata de criza. Deci, se poate spune ca criza nu a atins defel cheful de distractie al oamenilor si nici nu a bagat la naftalina snobismul. Ba, din contra!
Una peste alta, pana aici toate sunt bune, pentru ca omul mai are si dreptul de a se distra putin. Chiar daca partiile se umplu de-a valma de celofanisti, pungisti, schiori, ATV-isti, sanieri, snow-mobilisti, sau pur si simplu de gura-cascatori care nu au altceva mai bun de facut pe acasa! Partea proasta e ca toti acestia urca la munte cu masinutele proprii si fiecare vrea sa ajunga cu automobilul cat mai sus si cat mai departe. Ba vor si parcari dar si drumuri cat mai libere.
Si daca nu le au pe astea, atunci se plang si cand se plang, chiar plang… In paranteza fie spus, pe vremuri, drumul nu era asfaltat, telescaun nu exista, nici teleschiuri, cabanele puteau fi numarate pe degetele unei singure maini, dar era mult mai frumos…
Atunci chiar faceai sport pentru ca mergeai pe jos cativa kilometri buni, urcai in munte tot pe jos (cu schiurile si echipamentul in spate) si faceai o singura coborare pentru ca se insera si trebuia sa mai ajungi si pe acasa pentru ca luni incepea scoala. Pe vremea cand scoala era scoala…
Mircea Nistor
