Ratrac pentru pârtia din Pasul Vâlcan

 

Turiștii care ajung în Pasul Vâlcan vor avea parte de pârtii corespunzătoare pentru a putea schia. Autoritățile locale au achiziționat un ratrac pentru a bate pârtiile de schi din micuța stațiune montană.
Telegondola funcționează de la 9:00 până la 17:00 pe toată perioada iernii, teleschiul funcționează de la 9:00 la 16:30. Pasul Vâlcan este cea mai micuță stațiunea montană din Valea Jiului,însă, începe să devină din ce în ce mai atractivă pentru turiștii care vor să învețe să schieze. Asta pentru că aici există doar două pârtii de schi, de lungime mică, destinate schiorilor începători. Domeniul schiabil cuprinde două pârtii de schi, una de nivel mediu și una ușoară. Pentru a ajunge în stațiunea montană, turiștii folosesc telegondola. Inaugurată în anul 2011 și cu un cost de 8 milioane de euro. Investiția a fost una controversată. Controalele au scos la iveală faptul că o parte din banii alocați pentru dezvoltarea domeniului schiabil din Pasul Vâlcan au fost folosiți în alte scopuri. Proiectul guvernamental de realizarea a stațiunii montane nu s-a finalizat. Teoretic, Pasul Vâlcan ar fi trebuit unit cu Straja printr-o telegondolă. Numai că banii nu au mai venit. Proiectul guvernamental cuprinde construcția a două telescaune, mai multe instalaţii de teleschi, precum şi cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va avea o lungime de 5 kilometri.
De asemenea, proiectul prevede legarea prin instalaţii de transport şi pârtii a staţiunii Pasul Vâlcan de Straja. Numai că majoritatea dintre planuri au rămas doar pe hârtie.
Cosmin BACIU

Advertisements