Licitațiile pentru anveloparea blocurilor din Petroșani au fost anulate

L icitațiile pentru anveloparea termică a imobilelor din municipiul Petroșani au fost anulate. Două contracte au fost scoase la licitație de municipalitate.

Unul în valoare de 1.068.871,56 lei care prevede „Cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte din municipiul Petrosani”, cod SMIS 119886, pe loturi: Lotul 2 – Bloc 1B str. St. O. Iosif” și al doilea în valoare de 6.613.626,82 lei privind ”reabilitare la 5 blocuri de locuințe respectiv: Bl. 120 str. 1 Decembrie 1918, Bl. 122 str. Decembrie 1918, Bl. 22 str. Aviatorilor, Bl. 7 str. Avram Iancu și Bl. 4 str. General Dragalina în vederea creșterii eficienței energetice a acestora și a scăderii consumului de energie, inclusiv realizarea documentațiilor tehnice pentru obiectivele de investiții”.
În ceea ce privește contractul în valoare de peste 6,6 milioane de lei a fost depusă o singură ofertă din partea unei asocieri de firme. Konart Structuri și Kess Business au fost cele două societăți care s-au prezentat la licitația organizată de
municipalitatea de la Petroșani.
Procedura a fost anulată în data de 15 decembrie 2020.
În cazul contractului de peste un milion de lei, procedura a fost anulată pe motiv că ”au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”. Și în acest caz, tot asocierea dintre cele două firme a participat la licitație.
Licitația pentru proiectul de ”reabilitare la 5 blocuri de locuințe respectiv: Bl. 120 str. 1 Decembrie 1918, Bl. 122 str. Decembrie 1918, Bl. 22 str. Aviatorilor, Bl. 7 str. Avram Iancu și Bl. 4 str. General Dragalina în vederea creșterii eficienței energetice a acestora și a scăderii consumului de energie, inclusiv realizarea documentațiilor tehnice pentru obiectivele de investiții” a fost anulată de 6 ori până acum.
La finalul săptămânii
trecute, municipalitatea de la Petroșani a scos, din nou, la licitanție contractul de lucrări.
Cosmin BACIU

Advertisements