Au congelat vaccinul. Anchetă la Petroșani. O angajată a Primăriei Vulcan, vinovată de distrugerea dozelor de vaccin

Zeci de oameni au venit la Petroșani, luni dimineață să se vaccineze, dar au fost trimiși acasă. Motivul este unul absolut incredibil: cei de la centrul de vaccinare au congelat vaccinul și, ca urmare, fozele nu au putut fi folosite. Este anchetă acum la Petroșani, iar vaccinarea a fost întârziată cel puțin 6 ore, timp în care oamenii s-au revoltat.

Deși era programată să începă luni la ora 8 dimineața, vaccinarea de la Petroșani nu a fost posibilă. Zeci de oameni care au fost programați au făcut cale întoarsă, pe motiv că la centru nu era vaccin. Și unii au veit chiar de mai multe ori.
„Am venit dar nu au vaccin. Zic că e pe drum. Nu a venit de la Timișoara. Eram programat pentru ora 13,00. A zis că ne sună și m-au trimis acasă. Ca la noi, ca la nimeni. Trebuia din timp să trimită. Sau să ne fi anunțat din timp să nu vin. Vin din Lupeni”, a spus un bărbat care aștepta în frig să se vaccineze.
”De la 9,00 sunt programată. De două ori am venit până acum și nu a venit vaccinul. Ce părere să am? Sunt enervată, că am programare la Cluj, săptămâna asta și nu pot să mă încurce”, a completat o altă doamnă.
”La vaccin am venit. Ar fi pe drum. Așteptăm să vină și să ne sune să revenim. Eram programat la ora 13,00. Ce să zic? Nici organizare nu e. Că a plecat de dimineață și nu a ajuns”, a comentat revoltat un alt pensionar.
Cum a fost posibil așa ceva ne explică prefectul județului Hunedoara, care a și declanșat o anchetă la Petroșani. „Unul din personalul tehnic a făcut o greșeală și vaccinul, care era destinat Petroșaniului, a fost congelat și, din păcate, 60 de doze s-au pierdut. O să iau legătura cu DSP și, din câte știu eu, vor aproviziona. La Petroșani au fost congelate. Cred că acolo e vina. Nu știu exact, dar o să aflu”, a precizat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Dozele de vaccin au venit în jurul orei 13,00, iar vaccinarea a început cu o oră mai târziu. În tot acest timp, medicii de la centru au cerut indicații cu privire la ce să facă cu dozele deteriorate. Potrivit unui comunicat remis de DSP duminică, vaccinarea la Petroșani trebuia să înceapă luni, ora 08:00. Atunci erau programate să se deschidă centrele de vaccinare de la Deva de la Centrul Cultural Dragan Muntean, Hunedoara de la Sala de sport Liceul Traian Lalescu și cel de la Petroșani de la Sala de sport Scoala nr. 7.
În total, pe cele 3 centre, au fost inregistrate, în platforma de programări 9.871 de persoane, până duminică. Peste 4.200 de persoane sunt deja vaccinate în județul Hunedoara, iar luni era preconizat să fie adus cel mai mare transport cu doze de vaccin, respectiv 2.760 de doze (460 de flacoane), care urmau să fie distribuite la centrele de vaccinare pentru populație și la cele din unitățile spitalicești care vor continua vaccinarea personalului medical la prima vaccinare și RAPEL.

O angajată a Primăriei Vulcan, vinovată de distrugerea dozelor de vaccin

Ancheta demarată de DSP Hunedoara la Petroșani după ce 60 de doze de vaccin au fost distruse a scos la iveală faptul că vinovată de producerea acestei situații este o angajată a Primăriei Vulcan. Directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei spune că persoana respectivă a fost dată afară din centrul de vaccinare și a fost sesizată primăria pentru a lua măsuri.
Potrivit directorului DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, cele 60 de doze de vaccin distribuite centrului de la Petroșani în prima zi de vaccinare au fost distruse din cauza că nu au fost ținute la temperatura optimă. Respectivele doze au stat la minus 19 grade undeva la 18 ore motiv pentru care nu au mai putut fi folosite și a trebuit să fie distruse.” Din păcate  la Petroșani am avut un eveniment nedorit in sensul că ieri(nr: duminică) am distribuit 60 de doze de vaccin pentru persoanele programate la prima oră, pentru că astăzi am inceput vaccinarea in cele trei centre din județ pentru etapa a doua . Din păcate, cele 60 de doze repartizate pentru centrul de la Petroșani, în loc să fie ținute la temperatura controlată pe lanțul de frig, au fost introduse în congelator astfel încât au stat undeva la 18 ore la minus 19 grade, drept urmare am informat ministerul și s-a decis procedura de distrugere a acestora. Luni dimineață am trimis alte doze, dar au ajuns cu ceva întărziere”, a declarat Sebastian Mezei. In urma anchetei declanșate de DSP vinovată de situația respectivă este o angajată din Primăria Vulcan, asistentă comunitară, care a fost imediat eliminată din punctul de vaccinare. În plus, Mezei spune că a fost sesizată și Primăria pentru a lua măsurile legale împotriva sa. “După ce s-a finalizat ancheta, persoana care a greșit a fost eliminată din punctul de vaccinare, urmând a fi sesizată primăria pentru că  este o asistentă comunitară, astfel incât să ia măsurile legale impotriva acestei persoane ”, mai spune Mezei.
Numai că, paguba nu se știe dacă va putea fi recuperată deoarece, așa cum recunoaște și seful DSP Hunedoara, nu există prevederi legale în astfel de situații deoarece nimeni nu s-a gândit că s-ar putea ajunge aici.

Diana Mitrache

Advertisements