Preparația Petrila, pași spre finanțare. Arhitecții continuă munca

Proiectul, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului din Timbrul  Monumentelor Istorice și cofinanțat de Primaria orasului Petrila, a fost finalizat și avizat de către Ministerul Culturii.

Acum poate fi considerat primul proiect al Orașului Petrila care este în așteptare pentru aplicația pe fondurile europene în perioada 2021-2027. Ce pași mai sunt necesari, am aflat de la arhitecții care muncesc de ani buni să salveze patrimoniul cultural.

Fosta preparație a minei Petrila va deveni un loc de atracție pentru oamenii din Petrila, dar și pentru turiști. Vor fi acolo spații expoziționale, un SPA, un loc de recreere, dar și un loc prin care va trece un tren numai bun de plimbat turiștii. Planurile arhitecților care vor să salveze patrimoniul par să prindă contur, chiar dacă  mai sunt pași de parcurs.

„Sunt mai mulți pași care trebuie făcuți până la finanțare. Primul este despre un demers urbanistic, care trebuie inițiat de primărie. Ei au în plan acest lucru. Și anume, trebuie făcut un Proiect Urbanistic Zonal (PUZ), un fel de masterplan pentru toată bucata de teren, pentru cp trebuie schimbate destinațiile funcționale. Apoi, poate fi inițiat proiectul tehnic, care este ultima fază, înainte de execuție”, a spus Ilinca Păun Constantinescu, arhitect, care a lucrat în cadrul acestui proiect.

Proiectul a fost predat de arhitecți și ei spun că va fi gata pentru viitoarele axe de finanțări, care vor fi eleigibile din 2021. Suma vehiculată pare mare, dar turnurile rămase au nevoie de consolodare, lucru rezultat și din calculele arhitecților.

„Suma este undeva la 6 milioane de euro. Este o investiție care poate să pară mare, dar este una ce se face în consolidarea atât de complicată. Știm care este starea clădirii în acest moment și proiectul în sine de consolodare este unul complicat și toată dotarea clădirii cu echipamente și racordarea la infastructură,m canalizare, gaze, energie electric, toate vor ridica costurile, dar există fonduri special destinate pentru clădirile industriale, care să ajute la reintegrarea unui simbol”, a mai adăugat Ilinica.

La parterul clădirii, arhitecșii au spus că se vor folosi de calea ferată către Petroșani și Lonea, zona urmând să rămână deschisă, pentru un viitor peron de tren. La următoarele două etaje, există un spațiu multifucnțional, cultural, care poate găzdui spectacole și work-shop-uri. Apoi sunt spații pentru birouri, care pot fi administrate independent, așa încât clădirea să fie și profitabilă. Tot acolo este și un spațiu pentru activități sportive.. În conurile de beton, după ideea lui Ion Barbu,  va putea fi un mare spațiu expozițional, cu o pasarelă, de pe care să admiri piesele, iar celălalt con este dedicat unei zone de SPA, unde să te relaxezi la înălțime. Și, ultimul con mare va fi un bistro-cafenea.

Diana Mitrache

Foto Facebook

Advertisements