Care sunt averile alesilor hunedorenilor. În 9 decembrie, în urma alegerilor parlamentare, hunedorenii au trimis în parlamentul României politicieni deja obisnuiti cu scena politicã, dar si altii noi. Averile parlamentarilor care au câstigat alegerile în judetul Hunedoara se ”mãsoarã” în case, depozite bancare, dar si alte bunuri din care ei înregistreazã venituri. Putini sunt cei care au datorii.
Patru senatori hunedoreni
În senatul României au ajuns patru persoane în urma alegerilor din data de 9 decembrie. Initial, au fost doar trei, dar în urma redistribuirii voturilor din judetul Hunedoara, un fotoliu de senator este ocupat si de Haralambie Vochitoiu, cel care a candidat din partea PP-DD. Dar sã vedem care sunt averile senatorilor.
Cosmin Nicula, un senator cu datorii
Cosmin Nicula a obtinut încã un mandat de senator. Averile lui sunt împãrtite între avutii si datorii. Astfel, Nicula detine un teren intravilan în Deva în suprafatã de peste o mie de metri pãtrati. Tot Nicula a mostenit douã terenuri în anul 2002, unul forestier în suprafatã de 2904 metri pãtrati si unul agricol în suprafatã de ãeste 15 hectare. Nici în ceea ce priveste imobilele Nicula nu stã rãu. Senatorul de Valea Jiului detine un apartament în Deva achizitionat în anul 1990 si douã case de locuit. Una dintre case a mostenit-o în anul 2002, iar una se aflã în curs de constructie. La imobile se adaugã si un automobil, marca BMW, achizitionat în anul 2003.
Senatorul de Valea Jiului se poate lãuda si cu mai multe active financiare unul în valoare de 16500 de lei, iar altul în sumã de 3650 de euro.
Nicula nu este atât de norocos pe cât pare. El este unul dintre parlamentarii hunedoreni care au grija zilei de mâine, asta pentru cã senatorul are si datorii, majoritatea scadente anul viitor. Astfel, pânã în anul 2013, Nicula trebuie sã achite rate în valoare de 280 de mii de lei, adicã aproape 3 miliarde de lei vechi. Cel mai longeviv credit al lui Nicula are
scadenta în anul 2027. El a contractat un credit în anul 2007 în valoare de 36.825 de euro.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, latifundiar
Mariana Câmpeanu, actualul ministru al Muncii a obtinut si ea un post de
senator în Parlamentul României. Mariana Câmpeanu a fost în mandatul trecut deputat, iar ea se poate lãduda cu o avere impresionantã. La fel ca si Nicula a dobândit câteva imobile prin mostenire. Astfel, Mariana Câmpeanu detine un teren intravilan la Buzãu, un teren agricol la Brãila, acesta fiind mostenit în anul 2000. Ministrul Muncii are trei apartamente în capitala tãrii, adicã la Bucuresti, unul dintre acestea fiind mostenire. La Buzãu, Mariana Câmpeanu mai detine o casã de vacantã care este în curs de constructie.
Ca si Nicula, Mariana Câmpeanu se poate lãuda cu active financiare, doar cã diferã sumele. Astfel, Câmpeanu are douã conturi curente în valoare de peste 73 de mii de lei si mai multe depozite bancare a cãror valoare depãseste suma de 74 de mii de lei. Aceasta mai are si un fond de investitii în valoare de 7300 de lei. Mariana Câmpeanu, vechiul deputat si noul senator are plasamente în valoare de peste 2200 de lei, dar a împrumutat si o persoanã fizicã cu 15 mii de lei.
Dorin Pãran, venituri de peste 30 de mii de lei din chirii
Dorin Pãran a fost trimis si el de alegãtori în Parlamentul României, în functia de senator. Parlamentarul detine mai multe terenuri de mai multe categorii a cãror suprafatã totalã depãseste 11 hectare. Senatorul detine douã case de locuit, una în suprafatã de 90 de metri pãtrati, iar alta n suprafatã de 150 de metri pãtrati. Pãran are si trei apartamente în resedinta judetului Hunedoara, adicã la Deva. Ultimul, în suprafatã de 24 de metri pãtrati a fost achizitionat în anul 2011. Din apaartamente se pare cã senatorul îsi amplificã bugetul. Conform declaratiei de avere, Pãran încaseazã anual 35 de mii de lei în urma închirieii unui imobil. Senatorul mai are si un spatiu comercial în Deva. Pãran este posesorul unei autoutilitare si a douã autoturisme. Anul acesta, Pãran si-a transferat activele financiare de la o unitate bancarã la mai multe. Valoare activelor financiare este dupã cum urmeazã, 10 mii de dolari, 5000 de euro si 20 de mii de lei.
Ultimul mohican…
Haralambie Vochitoiu a avut noroc chior. Asta în conditiile în care el a intrat în Parlamentul României în urma redistribuirii voturilor la nivel judetean. Mai nou, candidatul PP-DD ocupã un post de senator timp de patru ani. Vochitoiu nu se poate lãuda cu foarte multe averi. El are un apartament în municipiul Petrosani. Vochitoiu a împrumutat cu peste 700 de mii de lei, douã societãti care îi si apartin. Este vorba de Art Forest Company si de Eurojobs. Senatorul are datorii în valoare de 34.740 de euro a cãror scadentã este în anul 2037.
8 deputati
Alegãtorii din judetul Hunedoara au propulsat în Parlamentul României opt persoane care îi vor reprezenta urmãtorii patru ani din postura de deputati.
Deputat prin redistribuire
Monica Iacob Ridzi a mai obtinut un mandat de deputat chiar dacã alegãtorii din colegiul de est din Valea Jiului l-au preferat pe Ioan Rus în detrimentul acesteia. În urma redistribuirii voturilor la nivelul judetului Hunedoara, Monica Iacob Ridzi a fost propulsatã în Parlament, în functia de deputat din partea PP-DD. Ridzi nu detine o avere impresionantã. Aceasta are împreunã cu fratele ei un teren în judetul Olt si o casã de locuit. Monica Iacob Ridzi detine la Petrosani un imobil achizitionat în anul 2000. Deputatul nu are nici active financiare, datorii sau bijuterii.
Natalia Intotero, ”febletea” lui Ponta
Natalia Intotero este una din figurile noi în Parlamentul României, dar una din figurile vechi de pe scena politicã Româneascã. Premierul Victor Ponta a numit-o în luna mai a acestui an pe Natalia Intotero în functia de secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Natalia Intotero a intrat în atentia opiniei publice, dupã ce premierul Emil Boc a numit-o în functia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în martie 2009.
Intotero detine patru terenuri intravilane în Brad acestea fiind achizitionate între naii 2001 – 2010. Natalia intotero mai are un teren agricol în satul hunedorean Crisan în suprafatã de peste 14 hectare.
Tânãra deputatã detine împreunã cu sotul ei patru spatii comerciale în Brad, dar si o casã de locuit pe care au achiztionat-o cei doi în anul 2010. Fosta secretarã de stat are si douã autoturisme. Ea se numãrã printre parlamentarii care au datorii la bãnci. Natalia Intotero are douã credite, unul scadent în anul 2015 în valoare de 23.200 de euro, iar celãlalt în anul 2020 în sumã de 22 de mii de lei. Sotul acesteia încaseazã o chirie anualã în valoare de 87.252 de lei.
Laurentiu Nistor, un deputat bogat
Laurentiu Nistor se poate lãuda ca fiind unul dintre cei mai bogati parlamentari hunedoreni. Presedintele PSD Hunedoara a mai obtinut un mandat de deputat în Parlamentul României. Nistor are mai multe terenuri agricole în judetul Hunedoara, douã dintre ele fiind mostenite în urmã cu trei ani. Suprafata totalã a a terenurilor detinute de Laurentiu Nistor depãseste 10 hectare. El mai are un aparament în Deva, dar si douã case în satul hunedorean Bejan, pe care le-a mostenit în anul 2009. Nistor detine douã autoturisme, unul de fabricatie nemteascã si una francezã.
În ceea ce priveste activele financiare, Nistor este unul dintre cei mai bogati parlamentari hunedoreni. El a deschis între anii 2006-2012 opt conturi a cãror valoare depãseste suma de 390 de mii de lei. Laurentiu Nistor se dovedeste a fi si un bun producãtor, asta în conditiile în care detine atâtea terenuri. Nistor încaseazã anual suma de 1700 de lei din dividende ca producãtor. El mai are dividente a cãror valoare este calculatã la 98 de mii de lei anual.
Parlamentar hunedorean cu ATV
Cristian Resmeritã a fost ales si el de cetãtenii din Colegiul de evst din Valea Jiului pentru a-i reprezenta în Parlamentul României în urmãtorii patru ani. El a obtinut cel de+al doilea mandat de deputat. Ca si colegii sãi din Valea Jiului, deputatul Cristian Resmeritã nu se poate lãuda cu averi impresionante, însã din declaratia sa de avere existã un lucru care atrage atentia. El detine un ATV, dar a împrumutat si o sumã de bani de la controversatul politician Marian Ghiveciu. În urmã cu doi ani, deputatul hunedorean a împrumutat suma de 30 de mii de euro de la Ghiveciu. Resmeritã detine un apartament în municipiul Lupeni în suprafatã de putin de peste 67 de metri pãtrati. El mai are o masinã de fabricatie româneascã. În timp ce acesta a împrumutat o sumã de bani, conform declaratiei sale de avere, Resmeritã are douã conturi curente în sumã de 20100 de lei.
Deputat bijutier
Bogdan Radu Tîmpãu face parte din grupul parlamentarilor cu vechime în legislativul national. Acesta detine un teren intravilan în Deva în suprafatã de 211 metri pãtrati, un apartament în Deva, acesta fiind trecut în declaratia sa de avere ca fiind dobândit prin mostenire/donatie între anii 2005-2009. Tot în Deva, Tîmpãu mai are si un spatiu comercial. El încaseazã din închierea unui spatiu suma de 9600 de lei anual. Tânãrul deputat în vârstã de 35 de ani detine bijuterii în sumã de 18 mii de euro. Acestea au fost achizitionate între anii 1992-2010.
Director si parlamentar
Carmen Eleonora Hãrãu cunoscutã ca om de afaceri din municipiul Hunedoara a reusit sã obtinã un post de deputat. Ca om de afaceri, Eleonora Hãrãu încaseazã suma de 39.200 de lei din postura de director general a douã societãti. Deputatul care a intrat în mandatul acesta în Parlamentul României mai încaseazã peste 440 de mii de lei din actiunile pe care le detine la una din societãti si înca 3700 de lei din calitatea de membru în Consiliul de administratie a Recom HD. Noul deputat detine si functia de conferentiar
universitar la Facultatea de Inginerie din Hunedoara de unde primeste anual suma de 31.219 de lei. Business-woman-ul hunedorean are un cont de credit în valoare de 400 de mii de lei. Aceasta si-achizitioan anul acesta un tern intravilan în cincis si un apartament în Hunedoara. Elenora Hãrãu mai are douã case de locuit, una fiind primitã ca mostenire în anul 1995 si una fiind achizitionatã în anul 1995. Din închirierea unui apartament, deputatul încaseazã anual suma de 9000 de lei. Carmen Hãrãu detine atât bijuterii cât si tablouri. Conform
declaratiei sale de avere postatã pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate, Carmen Hãrãu, posedã împreunã cu sotul sãu bijuterii si ceasuri în sumã de 50 de mii de euro. Acestea au fost cumpãrate de cei doi încã din perioada comunistã, adicã în perioada 1982-2012. Mai mult, cei doi sunt si colectionari. Sotii Hãrãu detin o colectie de picturi contemporane estimate la suma de 200 de mii de euro. Colectia a fost ”reîntregitã” între anii 1992-2012. Carmen Hãrãu conduce mai multe societãti cu capital privat, societãti care însã deruleazã contracte cu statul.
Fost primar, consilier judetean, actual deputat
Mircia Muntean se pare cã le-a încercat pe toate. El a fost primarul municipiului Deva. Apoi, Mircia a fost consilier judetean, însã a demisionat din functie. Acum, la a treia încercare, Mircia Muntean a reusit sã obtinã un post de deputat în urma redistribuirii voturilor. Mircia este posesorul a douã terenuri intravilane de peste 2000 de metri pãtrati, douã terenuri extravilane de peste
1 hectar. Mircia are si douã apartamente în Deva. Fostul primar al Devei are active financiare în sumã 57 de mii de euro si de 55 de mii de lei. În acelasi timp, Mircia are si datorii care sunt scadente abia în anul 2025, acestea fiind în
valoare de 139 de mii de lei. Fostul primar al resedintei de judet a beneficiat si de o deplasare pe care a trecut-o în declaratia de avere. El a fost la Bruxelles ca delegat din partea alesilor locali. Mircia mai încaseazã 7200 de lei anual din închirierea unui imobil.
Senator avut
Dan Radu Rusanu (PNL) este unul dintre senatorii hunedoreni care îsi duc “veacul” în Parlamentul României. Mai nou, senatorul nu mai are domiciul în judetul Hunedoara, ci în capitalã, în Bucuresti, sectorul 1. Nimic iesit din comun pânã aici.
Senatorul are o declaratie de avere stufoasã, si surprinzãtor majoritatea bunurilor pe care le detine sunt mostenite, poate de la o “mãtusã Tamara” (vezi cazul lui Adrian Nastase-n.r.). Senatorul hunedorean este “printul mostenitor” al unei averi fabuloase. În anul 1983 el a primit în dar mai multe obiecte pretioase care sunt evaluate la suma de 55.100 de euro. Echivalentul în lei ar însemna 312630.13 RON, adicã peste 3 miliarde de lei vechi. Astfel, putem spune cã senatorul tinteste spre “El Dorado”. El detine bustul din bronz al bunicului Ghica Anastase a cãrui valoare este estimatã la 30 de mii de euro. Ca valoare urmeazã în ordine descrescãtoare cercei de platinã cu diamante evaluate la 10 mii de euro. Apoi, senatorul mai are o statuetã din marmurã a cãrei pret este de 2000 de euro. Tot 2000 de euro este si o picturã marinã, o cruciulitã cu aur si diamante.
La 3000 de euro sunt evaluate icoanele si tabloruile pe care le detine prin mostenire senatorul. Dan Radu Rusanu mai are o picturã în ulei evaluate la 1500 de euro si diverse bijuterii de aur de 14K si 18K evaluate la suma de 1600 de euro. Acestea sunt achizitionate de senator în perioada 1990-2004.
Senatorul detine mai multe terenuri în diverse colturi ale tãrii, însã nu are niciun apartament. Nici el nici sotia sã nu sunt proprietarii vreunui imobil, ci sunt proprietarii mai multor terenuri. Tot prin mostenire, Dan Radu Rusanu s-a ales cu 6 terenuri în suprafatã de aproape 136 de metri pãtrati. Dacã bijuteriile le-a mostenit în timpul regimului comunist, terenurile le-a primit între anii 1997-2007. De precizat însã este faptul cã terenurile sunt mostenite de sotia sa
Anca Rusanu. Dintre multitudinea de terenuri pe care le “pãstoreste”, Dan Radu Rusanu a achizitionat douã suprafete de teren de 1,9 hectare. Conturile si activele financiare ale senatorului sunt estimate la peste 950 de mii de lei, adicã peste 9,5 miliarde de lei vechi.
Cel mai mare câstig l-a avut însã ca presedinte al Eximbank, functie detinutã circa trei ani. Aproximând la 3.000 de dolari venitul lunar în aceastã perioadã, câstigul salarial poate ajunge la aproape 108.000 dolari. Cum de la începutul anului 2001, Rusanu a devenit deputat, functie pe care o ocupã si astãzi, veniturile salariale în perioada 2001-2006 pot fi aproximate la 75.000 dolari. La toate acestea se pot adãuga câstigurile obtinute de sotia sa, manager, din 2003 la societatea International SA din Sinaia, si care pot fi aproximate la 10.000 de dolari anual, adicã 30.000 de dolari în perioada 2003-2006. Totalul câstigurilor salariale în perioada 1990-2006 poate fi, asadar, aproximat la cel mult 265.000 de dolari. La acestea, se adãugã câstigurile obtinute din activitatea didacticã, Rusanu fiind, din anul 2001, lector la Universitatea „Spiru Haret“, iar din 2004, conferentiar.
Conform declaratiilor de avere, el a obtinut, în 2004 si 2005, din aceastã sursã, câstiguri anuale de 112 milioane lei vechi. Astfel, la acest capitol se pot adãuga câstiguri de maximum 15.000 dolari în ultimii cinci ani. Tinând cont de cele prezentate mai sus, veniturile din salarii pot fi aproximate la 280.000 de dolari.
În linii mari, acestea sunt declaratile de avere ale parlamentarilor care ne vor reprezenta pe noi, locuitorii judetului Hunedoara în Parlamentul României în urmãtorii patru ani. Dupã cum zic chiar ei în campaniile electorale, nu vor în Parlament pentru a se îmbogãti, ci pentru a-i reprezenta pe alegãtori.
Monika BACIU