În contextul în care, începând cu data de 27 noiembrie 2020, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara este transformat în spital COVID, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva face următoarele precizări:
SJU Deva este pregătit pentru a prelua toți potențialii pacienți acuți și/sau cronici din municipiul Hunedoara și împrejurimi, care necesită tratament de specialitate pentru toate patologiile. Acest fapt nu va afecta sub nicio formă activitatea SJU Deva, dimpotrivă!
Încă de la începutul acestei săptămâni, managementul SJU Deva a dispus măsurile necesare pentru reorganizarea activității spitalului, a întreprins cu celeritate toate demersurile în vederea măririi capacității de preluare și tratare a tuturor pacienților non-COVID și a asigurat circuitele separate, conform legislației în vigoare, astfel încât toți pacienții să poată beneficia de serviciile medicale necesare în condiții de siguranță.
SJU Deva are în acest moment 60 de locuri în secții suport Covid, ca atare, în limita locurilor va trata în continuare pacienții care se adresează unității medicale.
Având în vedere menținerea stării de alertă și creșterea alarmantă a numărului de infectări cu SARS-COV-2 la nivelul județului Hunedoara, asigurăm toți cetățenii că managementul SJU Deva se preocupă în permanență de siguranța pacienților săi, adoptând măsuri de protecție pentru reducerea riscului de îmbolnavire. La internare, toți pacienții SJU Deva vor fi testați pentru depistarea SARS-COV-2.
În ceea ce privește tratarea pacienților cu afecțiuni oncologice, care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, managementul SJU Deva a prioritizat acordarea serviciilor medicale și separarea completă, mai mult decât cea impusă de regulile generale, a circuitului pacienților oncologici – față de cel al personalului medical și cel de suport logistic.
SJU Deva menține în continuare accesul interzis al aparținătorilor, comunicarea urmând a se realiza telefonic cu medicii curanți ai pacienților. Pacienții SJU Deva vor beneficia de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament, în siguranță!
Menționăm că, pentru a spori măsurile de protecție și siguranță, a fost angajat personal medico-sanitar suplimentar și s-au intensificat procedurile de curățenie și dezinfecție în toate spațiile din cadrul SJU Deva. Odată cu creșterea capacității de tratare a pacienților, impusă de context și asumată, conducerea SJU Deva face apel către populație să evite aglomerarea inutilă a Unității de Primiri Urgențe (UPU) și recomandă persoanelor care au afecțiuni curente să se adreseze mai întâi medicilor de familie. Aglomerarea UPU poate conduce la creșterea nejustificată a timpilor în care personalul trebuie să intervină pentru a trata cazurile urgente.
Volumul de muncă al personalului medico-sanitar este extrem de mare. Efortul permanent, suprasolicitarea și riscurile asumate sunt în atenția managementului SJU Deva care ia toate măsurile pentru a proteja sănătatea și siguranța medicilor, asistenților, infirmierilor și întreg personalului angajat mai ales în secțiile suport COVID, greu încercate în această perioadă.
De la debutul pandemiei, SJU Deva a tratat peste 1.000 de pacienți pozitivi Covid-19, iar în prezent, capacitatea de testare depășește 300 de teste RT-PCR pe zi. Întreaga societate este pusă la grea încercare, iar presiunea care se pune pe sistemul medical românesc este imensă. Conducerea SJU Deva este conștientă de responsabilitatea asumată și va lua toate măsurile pentru a gestiona această situație. În același timp, face apel la solidaritate, înțelegere și responsabilitate din partea întregii societăți.