Școala on-line a scos creativitatea din dascăli și mulți au transformat-o în avantaj. E greu, spun și părinții și copiii care ar vrea să vină la școală, să se întâlnească cu colegii lor, dar încă nu e posibil.
Și cum nu toți au tablete, ori telefoane mobile, părinții își dau întâlnire cu învățătorii la colț de stradă, ori în fața școlii, ca să primească fișe, rechizite și sfaturi pentru rezolvarea temelor.
Într-unul dintre cartierele de la marginea municipiului Petroșani am găsit un grup de părinți adunat în fața unui aprozar. Altul, lângă școală. Toți discutau cu învățătoarele cum să își rezolve temele și primeau indicații. Una dintre învățătoare aducea cu ea dopuri de suc, pe care a lipt literele, dacă tot nu au acces, cei mici, la aflabetar. Și astfel, dezavantajele se transformă în oportunități.
Crina Păcurariu este învățătoare la clasa pregătitoare la Școala nr 7 din Petroșani. Își cheamă părinții la un aprozar din apropierea școlii.
Noi am găsit-o la o astfel de întâlnire.
„Am niște părinți care mă ajută în tot ce le cer, ajută copiii on-line, deși am câțiva care nu au de pe ce să intre. Dar eu le duc fișele pentru toți copiii, la magazinul unei mămici.
Pe parcursul școlii, când învățam câte o literă nouă, eu le pregăteam alfabetarul. Le lipesc litere pe dopuri, acum. Și le duc copiilor. Vor crea cuvinte cu ele. Vă spun că eram speriată, la început, că e clasă pregătitoare, dar avem caiete speciale. Toți au astfel de caiete. Eu le am digital, le explic și lucrăm împreună”, spune Crina Păcurariu, învățătoarea celor mai mici copiii din Școala nr 7 din Petroșani.
Părinții se adună în jurul unui aprozar și acolo își împărtășesc problemele și așteaptă sugestii de la învățătoare. Dar toți spun că le este foarte greu. „E destul de greu, mai ales că abia au început școalaa și ar vrea să meargă la școală. Le e greu, că nu se pot obișnui cu on-line-ul. Abia știm noi și ei depind de noi. Doamna vine și ne mai explică ce să facem”, mi-a spus o femeie, ce are un copil cu cerințe speciale și care recunoaște că îi este mult mai greu să îl implice, de acasă, la lecție.
„Ne aduce doamna învățătoare, o dată sau de două ori pe săptămâni, fișe. Îi ajută și pe copiii care nu au posibilitatea să intre în mediul on-line. Le împărțim fișele și atunci este un lucru mai ușor. Eu lucrez la magazin și sunt ca un intermediar. Le împart fișele la cei care nu ajung la întâlnirea cu doamna învățătoare, pentru că nu toată lumea are posibilitatea să vină la ora stabilită”, a spus o altă mămică, cea care a devenit sprijinul întregii clase.
„Să lucrez cu doi copii de pe un telefon e fantastic. Ce să mai zic!? E greu. Ne-am obișnuit. Doamna este alături de noi, dar ne adaptăm. Am o fetiță la clasa a VIII-a și unul în clasa pregătitoare. Pentru mine e foarte greu”, a spus o altă doamnă.
„Spre norocul meu, copilul e activ. Câteodată trebuie să ne adaptăm, să îi explicăm. Timpul e scurt și, pe lângă cele două ore jumate, cât stăm în fața telefonului, mai trebuie să mai stăm. Asta, dacă avem telefon”, mai spune o altă femeie, ce are un copil în plasament.
„La mine e mai complicat. Stau într-o zonă unde netul e foarte prost. Nu am avut posibilitate să am un telefon. Acum îmi dau tot interesul. O am și pe doamna învățătoare. Mi-e greu mie să îi explic. Nu e ușor și nu mai este concurența între copii, cum eram noi”, a spus o altă mămică, ce locuiește într-o gospodărie în care crește animale, undeva la poalele Parângului și care recunoaște că îi este foarte greu să se ocupe de copil, că nu prea știe să îl ajute, iar cel mic ar avea nevoie de îndrumare, inclusiv să afle cum să țină un stilou în mână.
O altă învățătoare își aștepta părinții la colțul școlii. S-a întâlnit cu ei și le-a spus ce au de făcut, le-a explicat unde nu au înțeles, fiecare cu masca pe nas și gură, în limita timpului disponibil.
„Îi greu, că am copiii mici și nu știu on-line. Îi învățăm noi. La engleză nu am cum să îl ajut deloc”, spune și o mămică din această clasă.
„E greu, mai ales la clasele pregătitoare. Copilul nu e foarte atent, îi explic. Dar ne adaptăm”, a spus o altă doamnă.
„Eu cred că acum, comunitatea este puternică. Suntem împreună și cred că ne vom putea descurca. Vom reuși”, a spus Monica Șumălan, învățătoarea unei alte clase pregătitoare.
Copiii ar vrea, la rândul lor, să vină și să se vadă cu colegii. O fac prin intermediul unui telefon, dar nu e la fel. Și asta, doar cei care au așa ceva.
„Am venit să mă întâlnesc cu doamna. La școală e frumos. Nu e mai bine acasă. Îmi lipsește școala. Mă trezesc dimineața și apoi stau on-line, dar sunt obosit rău. Stau pe tabletă”, a spus Max, un copil care avenit cu mama lui la întâlnirea cu doamna învățătoare.
„E bine la școala on-line. Stau pe telefon. Era mai bine la școală, că învățam, dar acum stăm acasă. Am fișe și o să le fac acasă”, a spus Ana Maria o altă fetiță venită cu mama ei la întâlnirea cu învățătoarea lor.
Au profitat că, la finele săptămânii trecute, a fost vreme bună. Cei care nu au ajuns la timp, vin mai târziu și iau, de la aprozar, plasuțele cu dopurile pe care au litere. Rezolvă apoi fișele și le aduc, din nou, la aprozar. Este o activitate la care fiecare dascăl s-a adaptat așa cum a știut. Sunt profesori care duc fișe până în comunitățile izolate, că de acolo nu ajung nici copiii, nici părinții, în oraș.
În plus, la Școala nr 7 din Petroșani, aproape jumătate dintre copii nu au un dispozitiv de pe care să intre on-line. Directorul unității, Vasile Pop a făcut un apel pe rețelele de socializare și mulți oameni i-au sărit în ajutor. Totuși, încă mai sunt copii care nu au prea multe tangențe cu școala, deși ea a început de câteva luni bune.
Diana Mitrache
