Idei, proiecte si surse de finantare pentru Valea Jiului, toate grupate în cadrul unui nou simpozion denumit generic TRACER, la care au participat oameni din ministere, primarii Văii Jiului și o serie de oameni de afaceri. Este încă un pas făcut spre accesarea banilor ce ar urma să scoată Valea Jiului din conul de umbră.

Proiectul european TRACER este finanțat din fondul european Orizont 2020, un proiect de cercetare-inovare, dar și de sprijin al comunităților locale din zone miniere, aflate în procesul de tranziție de la cărbune.
„Este un eveniment care ajută la informarea comunităților locale să afle care sunt fondurile de finanțare disponibile pentru viitoarea perioadă de programare 2021 – 2027. Avem un parteneriat de 15 parteneri, din 11 țări europene și non-europene, pentru că vin și din Ucraina, Serbia sau Anglia. Avem fonduri europene, Just transition Found, avem reprezentanți ai Comisiei Europene, care vor prezenta aceste viitoare fonduri europene și avem și un exemplu. Am invitat un purtător de cuvânt din Ciugud, care să ne povestească el cum a reușit să scoată din faliment orașul și să îl transforme într-un campion al accesării de fonduri europene, Poate există o rețetă și o putem aplica și în Valea Jiului”, a spus Gloria Popescu, ISPE Proiectare și Consultanță, organizator al întâlnirii.
Valea Jiului a găzduit această întâlnire, jumătate on-line, cu prezența fizică a primarilor de aici, care au fost sfătuiți să se grupeze sub o singură voce. Iar primarii au spus prezent, mai ales că abia încep noile mandate, după campania care i-a scos din ritmul administrației. „Trebuie să facem front comun pentru interesul Văii Jiului, toți primarii și CJH. Întâi să vedem în ce stadiu se află această strategie, pentru că am înțeles că a fost depusă la Ministerul Fondurilor Europene, fără să îi știm forma finală și o să vedem ce s-a întâmplat. Noi, fiind în campanie electorală, nu am valorificat această lipsă de interes a Guvernului. Nu am primit niciun răspuns ”, a precizat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
„Noi ne punem mari speranțe în aceste programe pe fonduri europene. Eu vin cu o echipă tânără și aș vrea să ne implicăm foarte mult în aceste discuții. Am avut și în perioada campaniei, discuți cu doamna Corina Crețu, care ne-a asigurat de tot sprijinul pentru scriere de proiecte și tot ce înseamnă fonduri europene”, a spus și Cristian Merișanu, primarul din municipiul Vulcan.
„Am cele mai mari așteptări, pentru că, în ultimii 3 ani, am fost de mai multe ori la Bruxelles pentru a discuta despre ceea ce înseamnă tranziție justă și pentru Valea Jiului. Ne punem mari speranțe în banii ce vor veni pe acest sector”, a conchis și Vasile Jurca, prima al ora;ului Petrila .
Întâlnirea s-a ținut la Universitatea din Petroșani, iar conducerea școlii superioare a reiterat sprijinul, prin profesorii de aici, pentru accesarea banilor, scrierea proiectelor și găsirea oportunităților de dezvoltare. „Ca întotdeauna, Universitatea din Petroșani a dorit și dorește să fie un facator de coagulare a tuturor eforturilor și forțelor care doresc dezvoltarea sustenabilă și durabilă a Văii Jiului. Am contribuit, în măsura priceperii, prin cadrele didactice de la noi, specialiștii de marcă cu stagii în tară și străinătate, la valorificarea unor id și soluții pentru trecerea de la o economie monoindustrială, la o dezvoltare economică ceea ce înseamnă un viitor curat și prosper”, a adăugat prof univ dr Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Întâlnirea a adunat și în on-line mai mulți specialiști care au prezentat și oportunitățile și exemplele de bune-practici. Este încă un pas pentru trecerea la dezvoltarea zonei, pentru că banii vor veni de anul viitor, doar să existe proiecte scrise și idei de succes.

Diana Mitrache