Doi bărbați din Orăștie și un adolescent de 17 ani au fost autorii mai multor furturi din locuințe. Faptele au avut loc în perioada stării de urgență iar vizate erau strict apartamentele de la parterul blocurilor. La o ”lovitură”, cei trei au fost surprinși de proprietarul casei. Balaci Ionatan Ovidiu și Gligoresc Constantin Robert au fost judecați pentru furt calificat şi tentativă la comiterea acestei infracţiuni. Cei trei au furat bani, electronice și bijuterii din aur iar prejudiciul a fost recuperat doar pe jumătate.
În fața judecătorului nu și-au recunoscut faptele, însă probele adunate de anchetatori au arătat fără dubii că sunt vinovați. De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia le-a respins, zilele trecute, acțiunea prin care încercau să anuleze soluția magistraților Judecătoriei Orăștie.
Astfel, Balaci Ionatan a primit 1 an și 4 luni de închisoare cât și pedeapsa amenzii de 2.000 lei. Complicele său, Gligoresc Constantin, a primit aceeași pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Adolescentul a scăpat cu o măsura educativă neprivativă de libertate. M. Gânju