Administratorul judiciar al CEH află dacă va fi sau nu înlocuit în luna noiembrie.
Instanța de la Tribunalul Hunedoara a amânat judecarea cauzei, după ce creditoarea Aninoasa TM a depus cerere de intervenție în dosarul în care Administrația Fondului de Mediu a solicitat înlocuirea administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.
Cei de la Administrația Fondului pentru Mediu susțin că există o incompatibilitate între administratorul judiciar, Expert Insolvență SPRL, și o altă societate privată cu care CEH a avut contracte. Cei de la AFM invocă faptul că administratorul judiciar al CEH are aceeași calitate la Axis Corporate Security S.R.L.
”Din surse apropiate ministrului, acesta a luat hotărârea să înlocuiască Expert insolvență SPRL, după ce a aflat că administratorul judiciar nu avea de gând să redreseze complexul strategic pentru România, ci doar să încaseze 30.000 euro pe lună. Unul dintre motivele care stau la baza acestei decizii curajoase luate de ministrul Mediului, Costel Alexe, în pofida presiunilor din jurul acestui contract, este incompatibilitatea administratorului judiciar Expert Insolvență”, arată gandul.ro.
Conform legii practicianul în insolvență nu poate fi concomitent administratorul judiciar sau lichidator al unui debitor și al creditorului acestuia.
Potrivit raportului, Axis Corporate Security nu s-a înscris la masa credală a Complexului Energetic Hunedoara.
În data de 12 noiembrie se judecă cererea de înlocuire a administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.
Cosmin BACIU