Minora era pasageră în autoturismul al cărui șofer se face vinovat de producerea accidentului rutier. Polițiștii spun că individul a ieșit în șoseaua de centură a Petroșaniului fără a da prioritate unei mașini care rula regulamentar. ”Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatorilor din Petroşani, la intersecţia cu bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Petroşani, care circula pe drumul prioritar şi a intrat în coliziune cu aceasta, rezultând vătămarea corporală a unei minore de 15 ani, din localitatea Aninoasa, în calitate de pasageră în autoturismul care nu a acordat prioritate. Victima a fost transportata la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Hunedoara. Ambii conducătorii auto, au fost testaţi cu aparatul etilotest fiindu-le recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul vinovat este cercetat penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă
M.Ganju