Un adolescent din municipiul Vulcan a fost condamnat pentru că și-a violat sora, o copilă de zece ani. Tânărul își execută pedeapsa în centrul pentru minori din Craiova, dar și acolo a făcut probleme.
Tânărul a comis fapta în august 2019 iar procurorii l-au învinuit de infracțiunea de viol. Magistrații Judecătoriei Petroșani l-au găsit vinovat și l-au condamnat la doi ani de pedeapsă. Anchetatorii au stabilit că minorul a profitat de faptul că mama sa l-a lăsat să aibă grijă de sora sa mai mică, pentru a-și rezolva niște probleme în oraș. Adolescentul a dus-o pe copilă într-o debara și prin amenințări a constrâns-o să facă sex anal cu el. Ajuns la Craiova, T. Adrian a recidivat la scurt timp și a fost sancționat de comisia de disciplină din cadrul Centrului de Detenție Craiova cu suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de o lună. Comisia de disciplină a reținut că adolescentul și-a provocat multiple plăgi tăiate superficial pe antebrațul stâng, cu o lamă provenită de la un aparat de ras de unică folosință, motivându-și gestul prin faptul că a fost lovit în zona coastelor și pe brațe de către un coleg. Minorul a contestat sancțiunea iar judecătorul de supraveghere a privării de libertate i-a respins plângerea considerând că adolescentul avea obligația de a-și anunța supraveghetorii de faptul că este abuzat.
M. Gânju