Peste 100 de concurenți din 25 de cluburi ale României vin, la finele acestei săptămâni, la Campionatul Național de Tir Cu Arcul. Întrecerea are loc în Vale Jiului, la Aninoasa, iar gazdele spun că deja sunt aici arcași din mai multe zone, pentru că, de o săptămână, aici au loc și alte întreceri.
„Săptâmâna trecută a avut loc Campionatul Național de Field, un concurs care se desfășoară prin pădure și pot spune că a fost o etapă reușită. Săptămâna aceasta are loc finala Campionatului Național de seniori și juniori”, a spus Viorel Hăbian, antrenorul arcașilor de la Aninoasa.
Cei de la Aninoasa ne-au obișnuit să fie primii. Bea, așa cum îi spun arcașii, o fetiță firavă și foarte sensibilă, este cea care a demonstrat la fiecare etapă la care a participat, că este cea mai bună. I-au lipsit întrecerile, dar este pregătită să ajungă până la Tokyo. „Acum ne pregătim pentru campionatul național de seniori și juniori. Sunt cea mai bună și cea mai mare dintre ei. Week-end-ul trecut am câștigat titlul național, locul I, la Campionatul național de field și înainte am tot avut antrenamente. Prin iunie, am avut Campionatul Național de cadeți juniori mici și copii și acolo am luat titlul de campion național și cam atât. Asta, pentru că anul acesta nu prea au fost concursuri. Noi am făcut antrenamente, dar niciun concurs nu am avut și abia așteptam concursul acesta. Aștept să ieșim din țară, că parcă e altceva când muncești pentru o miză mare. Așa, să muncești azi, mânie și poimâine la antrenamant e mai urât. Sper să mă calific la Tokyo”, spune, cu modestie, Beatrice Mikloș, care la doar 17 ani a cucerit aproape toate titlurile de până acum.
La Aninoasa, vin la finele săptămânii acesteia, arcașii de la Invictus, foști luptători în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan și, pentru ei, acest sport este noul mod de a face performanță. „Ei sunt mereu prezenți la competițiile noastre. Vin, le place aici și chiar lucrez cu ei pe problemele de tehnică și, cred eu, vom avea participarea tuturor celor de la Invictus la campionatul național”, a mai spus Hăbian.
La ultima etapă care s-a desfășurat săptămâna trecută la Aninoasa, clubul gazdă a obținut titlurile de campion național la senioare și seniori, seniori compound.
Diana Mitrache