Patru angajați ai termocentralei de la Mintia sunt, de joi dimineață, în greva foamei, trei fiind în cea de a doua zi de protest extrem. De 5 zile Termocentrala a fost oprită la zero și de 4 zile oamenii nu mai vor să lucreze, din cauză că nimeni nu îi ia în seamă.

„Avem, la ora actuală, 4 salariați în greva foamei. Este o formă de nemulțumire față de lipsa de implicare a Guvernului României în problema ce a fost creată la Termocentrala Mintia. Lipsa dialogului îi deranjează cel mai mult, faptul că nu sunt băgați în seamă de autorități, cu toate că nu doar ei suferă. Deja suferă și 4.700 de familii din municipiul Deva, care au rămas fără apă caldă tot din lipsa de implicare a Ministerului Energiei, care nu a reușit să facaă un stoc de minim 10.000 de tone de huilă, ca să nu oprească termocentrala la zero, că e lucreză la calea ferată”, a spus Cristian Iștoc, lider Sindical Termocentrala Mintia.

Energeticienii de la Mintia spun că văd, cu fiecare zi care trece, că actuala conducere a Complexului Energetic Hunedoara nu mai face nimic pentru ei și cer să nu fie trimiși acasă pur și simplu.

„Suntem deja în faliment. Am primit confirmări din parte administratorului judiciar că situația nu este una roz, minciunile guvernamentale nu mai țin și cerem programul de închidere și asigurarea măsurilor de protecție socială și domnul premier să vină și să preia cheia termocentralei și să vină să facă ce dorește cu ea, dacaă tot acceptat să facă loc, pe piață, centralei de la Paks, din Ungaria, care va intra, în 2 ani, în funcțiune”, mai spune Iștoc.
La Mintia, oamenii s-au revoltat după ce nu au mai avut cărbune, când linia de cale ferată de la Simeria a fost închisă, pentru că sunt efectute reparații pe acest tronson. Niciun angajat nu a mai pornit instalația, deși acum u ajuns acolo cărbuni de miercuri, ir oamenii cer să li e grnteze că, dacaă sunt dați afară și termocentrala se închide, vor primi salarii compensatorii.

Diana Mitrache