30 de centrale termice achiziționează Primăria Uricani. Acestea vor fi amplasate în locuințele din imobilul ANL din localitate. 130.000 de lei a alocat administrația locală de la Uricani pentru achiziționarea celor 30 de centrale termice. Este vorba de dotarea cu centrale termice a blocului nr.6 de pe strada Revoluției.
Imobilul a fost modernizat de autoritățile locale, în urmă cu câțiva ani. Blocul 6 din Uricani, situat pe strada Revoluției, chiar la ieșirea din oraș spre Valea de Brazi, a fost complet reabilitat în urma unui proiect derulat de administrația locală de la Uricani.
În paralel, un nou bloc de locuințe de tip ANL va fi ridicat în orașul Uricani. În acest scop, la inițiativa autorităților publice locale din orașul Uricani, Agentia Națională pentru Locuințe a demarat deja formalitățile legale pentru implementarea unui proiect în valoare de de aproape 2 milioane de lei. Acesta vizează proiectarea si execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții intitulat: „Locuințe de serviciu, judetul Hunedoara, orasul Uricani, strada Aleea Jiului”.
Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, ANL va finanța acest obiectiv important care vizează construcția unui bloc de locuințe de tip ANL destinat în primul rând profesorilor și medicilor care-și desfășoară activitatea în orașul Uricani, dar și pentru alți salariați care-și desfășoară activitatea în sectorul public al orașului.
Potrivit contractului de execuție, noul bloc ANL de la Uricani va fi ridicat pe strada Aleea Jiului, în regim P+2E (parte și două etaje), urmând să totalizeze 9 unități locative.
Cosmin BACIU