Inundațiile de la finele lunii iunie au lăsat alimentarea cu apă a populației din Vestul Văii Jiului, doar din izvoarele de la Valea de Brazi și din Câmpu lui Neag. Abia de la finele săptămânii s-a putut relua alimentarea din baraj, pentru că, până acum, apa era prea tulbure.
Este una dintre cele mai lungi perioade, în afara celei în care barajul a fost golit, când populația a primit apă din izvoarele Lazărul șI Buta. Barajul nu a putut fi folosit, pentru că apa era extrem de tulbure, mai ales că, la inundații, așa cum au spus cei de la Apele Române, s-a surpat un mal de argilă. Suspensia uleioasă și extrem de fină a făcut imposibilă preluarea apei din baraj și tratarea ei în condiții de siguranță, până acum. „După două luni de chin cu p din cele două cptări, am avut o discuție cu cei de la Apele Române. Turbiditatea a scăzut, așa încât să putem funcționa cu stația și să putem avea rezervă, dacă se întâmplă ceva, pârâurile și, începând din vineri, 28 august, alimentarea cu apă a stației Valea de Pești, care asigură alimentarea cu apă până în Petroșani, dacă este nevoie, se va facae din sursa lacul de acumulare Valea de Pești”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Inundațiile din 26 iunie au provocat mari probleme celor de la Apa Serv, care au de înlocuit o bună parte din magistrala ce transportă apa spre Petroșani. Barajul de al Valea de Pești este cea mai mare acumulare de apă din zona noastră, având peste 4 milioane de metri cubi și asigură alimentarea populației de la Valea de Brazi, până la Petroșani, atunci când este cazul.
Diana Mitrache