Planul de reorganizare al Complexului Energetic Hunedoara prevede, pe lângă construirea unui grup pe gaz la Paroşeni, ca alternativă la cel pe huilă, şi o construcţie hidrotehnică. Minerii vorbesc că deja s-au făcut studii şi, pentru că au un baraj funcţional, nu vor avea decât de câştigat.
Termocentrala Paroşeni va face parte din viitorul complex energetic, alături de minele din Valea Jiului şi aici se preconizează realizarea, cu fonduri europene, a unui grup pe gaz. Prin zonă trece conducta transfrontalieră BRUA, iar acest lucru este fezabil, însă, minerii spun că nu se vor rezuma doar la asta şi că vor să folosească şi energia apei.
„În perioada următoare, vom avea discuţii pentru că termenul de realizare a noii entităţi se apropie, şi noi avansăm pentru realizarea investiţiei pentru un grup pe gaz, pe lângă cel de cărbune şi realizarea unei microhidrocentrale, având în vedere barajul existent şi care este al nostru, pe pârâul Baleia,  din zona Paroşeni. Am şi fost cu o serie de specialişti şi au văzut acest baraj, care se  pretează pentru o micro-hidrocentrală şi, în perioada următoare, vom avea întâlniri pentru începerea studiilor de fezabilitate, atât pentru grupul pe gaz, cât şi pentru micro-hidrocentrală”, a explicat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele. Planul de redresare al Complexului Energetic Hunedoara va fi gata, aşa cum spun administratorii, special şi cel judiciar, în luna septembrie.  Atunci se ia  în calcul că mai multe proiecte de finanţare să fie accesate, aşa încât această termocentrală din Valea Jiului să poată furniza pe viitor energie electrică, indiferent de capacitatea minelor de aici.
Diana Mitrache