Linia de cale ferată Petroşani – Simeria împlineşte, săptămâna aceasta, 150 de ani.
Aici urmează să aibă loc mai multe manifestări, să fie montate în câteva staţii plăcuţe din marmură care să marcheze evenimentul, iar trenul regal ar putea să parcurgă acest traseu.
În 28 august, acum 150 de ani, gara de la Petroşani, alături de linia Petroşani –Simeria, devenea funcţională. Momentul va fi marcat în staţia de aici cu fast.
„Se intenţionează aducerea trenului regal, care ar trebui să parcurgă distanţa Simeria – Petroşani, cu oprire în fiecare staţie, cu marcarea jubileului. Se vor dezveli nişte plăci comemorative în fiecare gară. La Petroşani vrem să postăm harta cu tunelurile şi podurile de pe linia ferată Petroşani –Simeria, o avem şi pe ce de pe Defileul Jiului”, a spus Dorel Şchiopu, responsabil Staţia CFR Petroşani. În plus, la manifestările cu fast ar urma să fie invitaţi oameni care au lucrat aici şi care au pus mereu umărul la menţinerea în funcţiune a acestei staţii.
„Vrem să dăm diplome aniversare unor CFR-işti venerabili, care au lucrat la această linie. Toate se vor realiza în funcţie de aprobările autorităţilor”, mia spune Dorel Şchiopu, care aşteaptă, în aceste zile, aprobarea planului. Calea Ferată era extrem de importantă acum 150 de ani. Ea fusese construită pentru că zona de aici se dezvolta, graţie amplorii pe care o lua mineritul, iar toată această istorie va fi dezvăluită cu acest prilej. Vor fi expuse inclusiv monede vechi descoperite în gară, la primele săpături, dar şi obiecte de la începutul construirii.
Diana Mitrache