Unirea provinciilor românesti cu vechiul regat s-a fãcut în timpul si dupã primul rãzboi mondial, în mai multe etape:
Basarabia
Dupã ce revolutia rusã proclamã libertatea tuturor popoarelor stãpânite de fostul imperiu, Basarabia, îngrijoratã de soarta ei, formeazã un comitet central care convoacã un congres ostãsesc moldovenesc, la Chisinãu în octombrie 1917.
Acesta proclamã autonomia teritorialã si politicã si hotãrãste sã se facã o mare adunare, numitã „Sfatul Tãrii”. Acesta declarã Basarabia ca fiind independentã, sub numele de Republicã Federativã Moldoveneascã, condusã de un Consiliu de Directori (decembrie 1917). Producându-se tulburãri mari în Rusia, bolsevicii nu aprobã mãsurile luate de români si, în ianuarie 1918, ocupã militãreste Chisinãul. Sfatul Tãrii cere ajutorul armatei române, aceasta rãspunzând prin trimiterea trupelor române care restabilesc ordinea, dând posibilitatea locuitorilor sã decidã pentru viitorul provinciei. Astfel, Sfatul Tãrii voteazã, la 27 martie 1918, unirea cu Regatul României iar la 9 aprilie 1918 doi reprezentanti ai basarabenilor, Ion Inculet si Daniel Ciugureanu intrã ca ministri de stat în guvernul României, prezidat de atunci de Alexandru Marghiloman.
Bucovina
La 27 octombrie 1918 reprezentantii partidelor politice din Bucovina se adunã la Cernãuti si, declarându-se Adunare Constituantã, hotãrãsc unirea cu celelalte provincii românesti într-un singur stat national independent, instituie un Consiliu National format din 50 de membrii care deleagã puterile unui Comitet Executiv. În Noiembrie numeroase cete de ucraineni ocupã palatul guvernatorului, Comitetul cere ajutorul armatei române care soseste în 8 noiembrie 1918. Atunci se constituiue un guvern al Bucovinei. În ziua de 28 noiembrie 1918 se adunã un Congres General (cu reprezentanti ai tuturor nationalitãtilor) si se voteazã unirea neconditionatã a Bucovinei cu tara mamã. Se asociazã si polonezii si germanii.
Transilvania
Dupã ce Împãratul Austriei ,prin proclamatia sa, a dat dreptul popoarelor din imperiu sã aibã guverne proprii, Comitetul Executiv al Partidului National din Transilvania se adunã la Oradea, în 12 octombrie 1918, si decide ca deputatii români sã aducã la cunostinta Camerei Ungare cã natiunea românã se declarã independentã.
La încheierea Primului Rãzboi Mondial, în contextul prãbusirii Dublei Monarhii, Ungaria îsi proclamã independenta, incluzând în teritoriul sãu si Transilvania. În aceste conditii, fruntasii Partidului National Român si românii din Partidul Social Democrat înfiinteazã Consiliul National Român la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei semneazã armistitiul cu Antanta, fixând o linie de demarcatie, care lãsa sub controlul Ungariei nordul si centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei.
În aceste conditii, românii organizeazã la data de 1 decembrie 1918 o Adunare Nationalã la Alba Iulia la care desemneazã 1228 delegati.
Alba Iulia fusese aleasã de cãtre Consiliul National Român Central, pentru a adãposti între zidurile ei pe reprezentantii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor, pentru douã pricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbãr, îsi fãcuse intrarea triumfalã în Alba Iulia în fruntea unui alai mãret. Ea a fost Capitala strãlucitului domn în timpul scurt cât el reusise sã sãvârseascã cea dintâi unire a Tãrilor Române. La 1784, pe acelasi platou al Cetãtii, marii mucenici ai neamului, Horia si Closca, sufereau supliciul frângerii pe roatã, pentru cã avuserã curajul sã cearã o viatã mai bunã pentru neamul lor.
Amândouã aceste date istorice erau adânc sãpate în inimile românilor. Erau douã etape importante în drumul greu spre mântuire. Duhurile marilor înaintasi si mucenici ai libertãtii si unirii românilor vor lumina gândurile celor strânsi aici si-i vor face vrednici de înalta lor chemare.
Pregãtirea politicã a Adunãrii a întâmpinat dificultãti. Sedintele preparatoare din cele douã zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufletite. Discutându-se textul Rezolutiei Unirii, redactat de Vasile Goldis, unii sustineau ca Unirea sã se facã pe baza proclamãrii autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adãugaserã si delegatii sositi din Bucovina si Basarabia, sustineau unirea fãrã conditii. Socialistii, lucrând sub influenta Budapestei, cereau republica si-si exprimau temerea de stãrile politice din vechiul Regat al României. În cele din urmã s-a stabilit o întelegere, renuntându-se la toate pãrtile la punctele de vedere prea intransigente si adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat cã e necesarã o epocã de tranzitie, deoarece “nu se poate ca într-o singurã zi, sau într-o singurã orã, sau într-un moment dat, sã punem la o parte o stare de lucruri veche si sã înfãptuim una nouã”. Deci, nu e vorba de a pune conditii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranzitie.
Adunarea de la Alba Iulia s-a tinut într-o atmosferã sãrbãtoreascã. Au venit 1228 de delegati oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românesti, apoi episcopii, delegatii consilierilor, ai societãtilor culturale românesti, ai scolilor medii si institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriasi, ai organizatiilor militare si ai tinerimii universitare. Toate pãturile sociale, toate interesele si toate ramurile de activitate româneascã erau reprezentate.
Dar pe lângã delegatii oficiali, ceea ce dãdea Adunãrii înfãtisarea unui mare plebiscit popular, era afluenta poporului. Din toate unghiurile tãrilor române de peste Carpati, sosea poporul cu trenul, cu cãrutele, cãlãri, pe jos, îmbrãcati în haine de sãrbãtoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a tinuturilor, în cântãri si plini de bucurie. Peste o sutã de mii de oameni s-au adunat în aceastã zi spre a fi de fatã la actul cel mai mãret al istoriei românilor. Spectacol simbolic si instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucisau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite si descurajate, se scurgeau pe cãile înfrângerii spre Germania.
Multimea imensã urcã drumul spre Cetãtuie printre sirurile de tãrani români învesmântati în sumanele de pãturã albã si cu cãciulile ostenilor lui Mihai Viteazul. Pe portile cetãtuii, despuiate de pajurile nemtesti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul si se adunã pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântãtorii explicã poporului mãretia vremurilor pe care le trãiesc.
În acest timp, în sala Cazinei militare, delegatii tin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor natiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desãvârsirea acestui act mãret, iau loc fruntasii vietii politice si intelectuale a românilor si delegatii Bucovinei si Basarabiei, care au tinut sã aducã salutul tãrilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.
Într-o atmosferã înãltãtoare, în mijlocul aprobãrilor unanime si a unui entuziasm fãrã margini, Stefan Cicio Pop aratã împrejurãrile care au adus ziua de astãzi, Vasile Goldis expune trecutul plin de suferinte si de glorie al natiunii române de pretutindeni si necesitate Unirii, Iuliu Maniu explicã împrejurãrile în care se înfãptuieste Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Rezolutia Unirii e cititã de Vasile Goldis:
“Adunarea nationalã a tuturor românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureascã, adunati prin reprezentantii lor îndreptãtiti la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decreteazã unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea proclamã îndeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mures, Tisa si Dunãre.”
Restul rezolutiei cuprinde programul de aplicatie: autonomia provizorie a teritoriilor pânã la întrunirea Constituantei, deplinã libertate nationalã pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesionalã, înfãptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vietii publice, reforma agrarã radicalã, legislatie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea nationalã doreste ca Congresul de pace sã asigure dreptatea si libertatea atât pentru natiunile mari cât si pentru cele mici si sã elimine rãzboiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internationale. Ea salutã pe fratii lor din Bucovina, scãpati din jugul monarhiei austro-ungare, pe natiunile eliberate cehoslovacã, austro-germanã, iugoslavã, polonã si ruteanã, se închinã cu smerenie înaintea acelor bravi români care si-au vãrsat sângele în acest rãzboi pentru libertatea si unitatea natiunii române, si în sfârsit exprimã multumirea si admiratia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dusmanului au scãpat civilizatia din ghearele barbariei.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimã a rezolutiei, Unirea Transilvaniei cu România era sãvârsitã!
Documentatie: Dictionar istoric si geografic – Ghe. Adamescu – membru corespondent al Academiei Române, 1921; Presa vremii.
Petru Bolog – Cimpa
