Precampania electorală pentru alegerile din 27 septembrie 2 020 este în plină desfăşurare în Petroşani, unde 9 candidaţi îşi dispută funcţia de primar al municipiului. Fiecare dintre aceştia are dreptul la bannere şi panotaj în precampania electorală.
Aceasta este legea, dar realitatea primarului în funcţie, Tiberiu Iacob Ridzi, pare a fi alta. Astfel, candidatul PSD, Costel Avram, nu a primit spaţiu dedicat bannerelor electorale, deşi a întregistrat cererea necesară pentru aprobare.
„Nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a comunicat că nu voi primi spaţiu pentru bannerele de precampanie. Mi s-a confirmat ceea ce spun de mult, şi-anume că Tiberiu Iacob Ridzi se poartă în Petroşani ca pe propria lui feudă. De 13 ani ţine un oraş captiv, blocat în trecut. Din patru în patru ani iese din biroul primăriei să promită marea cu sarea, după care, în următorii patru se plânge şi se victimizează că nu poate. Ştiu că se teme de mine, dar chiar atât de disperat să fii încât să nu îmi laşi un loc pentru un banner? În beneficiul cui vrea Tiberiu Iacob Ridzi să fie primar pe viaţă? În beneficiul lui sau al petroşănenilor? Răspunsul cred că îl ştim cu toţii!”, a declarat, pentru Cronica Văii Jiului, candidatul PSD pentru funcţia de primar al Petroşaniului, Costel Avram.
De altfel, aceasta nu este prima ciocnire dintre Avram şi Ridzi pe tema afişelor de campanie. Recent, Tiberiu Iacob Ridzi şi-a acuzat contracandidatul că a cheltuit o sumă mare de bani pentru a-şi face sediu de campanie în centrul oraşului.
„Domnul Ridzi este mincinos, stalinist şi ipocrit. După ce a umflat de 3 ori preţul chiriei pe care o plătesc pentru sediul meu de campanie, minţindu-i pe petroşăneni cu bună ştiinţă, de data aceasta arată apucături de-a dreptul periculoase. Mă întreb – dacă mie nu îmi dă voie să montez un banner, oare cum se poartă cu oamenii care nu au posibilitatea de a se apăra public? Cât credeţi că l-a costat pe ipocritul Tibi Ridzi să umple oraşul cu poza lui? De câte zeci de ori mai mult decât chiria pe care o plătesc eu la sediul de campanie?”, a mai declarat Costel Avram.