Un bărbat de 42 de ani și- a pierdut viața vineri noaptea, într- un cumplit accident pe Jieț, în Valea Jiului.Potrivit celor de la ambulanță, omul a fost resuscitat, după ce a fost scos dintre fiarele mașinii, dar a fost declarat decedat. “Astăzi, la ora 00.30, un bărbat de 42 de ani, din Petrila, care conducea un autoturism pe str Jiet, din Petrila, din cauza vitezei a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. In urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea a două pasagere, ambele de 19 ani, din Petrila”, declara Bogdan Nitu, purtător de cuvant IPJ Hunedoara.
” Au rezultat 3 victime. Un bărbat de 42 ani cu traumatism cranian grav și traumatism toracic, aflat în stop cardio respirator. Se practică manevre de resuscitare 45 minute, dar din păcate fara succes. Mai sunt două victime: o femeie,19 ani traumatism de bazin, fractură de femur, conștientă și o altă femeie de 19 ani, cu traumatism cranian, contuzie de bazin, conștientă. Au intervenit un echipaj de tip SAJ și unul SMURD. Pacientele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe de la Petroșani” , a spus dr Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt la Ambulanța Hunedoara.