Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Haţeg a hotărât intensificarea controalelor la mănăstirea Prislop pentru a combate infecţiile cu noul tip de coronavirus.
Potrivit raportărilor oficiale, la Haţeg este unul dintre cele mai mari focare din judeţul Hunedoara. În acest context, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o serie de măsuri şi anume obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele prezente în spaţii publice deschise din târguri, pieţe, locuri de pelerinaj sau slujbe religioase. De asemenea, masca trebuie purtată la evenimente cultural-artistice şi sportive, în gări, autogări şi staţii de autobuz. De la portul măştii de protecţie sunt exceptaţi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Mai mult, vor fi înteţite şi verificările la mănăstirea Prislop. Astfel, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Haţeg a dispus ”verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor SARS-COV2 prin controale cât mai dese ale patrulelor mixte ale Jandarmeriei, Poliţiei si Poliţiei Locale la Mănăstirea Prislop, care este un punct de pelerinaj şi unde se întrunesc mase mari de oameni”.
Cosmin BACIU