În aceste zile, la Petroşani, este în plină desfăşurare cea mai mare consultare publică din ultimii 30 de ani.  Aceasta a fost lansată de Costel Avram, candidatul PSD pentru funcţia de primar al Municipiului Petroşani. Cele patru întrebări au scopul de a crea o imagine cât mai clară despre modul în care trebuie să arate Petroşaniul, în perspectiva viitorului de după 27 septembrie 2020, când vor avea loc alegerile locale. Practic, petroşănenii vor spune ce proiecte îşi doresc, cum văd dezvoltarea oraşului, care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent şi vor avea ocazia să îşi evalueze actualul primar, Tiberiu Iacob Ridzi.
„Am spus mereu că vin la Petroşani ca să fim puternici împreună, şi voi explica exact ce înseamnă această afirmaţie. În urma discuţiilor cu oamenii concluzia a fost simplă: oamenii s-au săturat să fie importanţi doar la alegeri, iar în rest ignoraţi. Aşa am decis să lansez o consultare publică. După 13 ani în care nu au contat pentru Tiberiu Iacob Ridzi, petroşănenii vor să ştie că de această dată vor avea un primar care îi va auzi, îi va asculta şi îi va implica.  Eu sunt un om de  echipă, şi alături de oameni, din septembrie 2020, vom începe un nou capitol la Petroşani, pentru un oraş aşa cum ni-l dorim cu toţii.  Chiar am fost întrebat – retoric, desigur – de către cei cu care am vorbit De ce mai vrea Ridzi încă un mandat la Petroşani, după 13 ani? Şi tot oamenii mi-au răspuns: Ridzi vrea să fie primar pe viaţă. Aşa că ne-am decis să pornim împreună la drum, eu şi petroşănenii. Trebuie să ştim ce aşteptări avem la început de drum, ce ne promitem şi ce vom  realiza în următorii 4 ani. Îi invit pe petroşăneni să completeze cu încredere  formularele pe care echipa  mea le distribuie zilele acestea şi îi asigur că împreună vom reconstrui Petroşaniul, şi în proiectul meu voi include  toate sugestiile pe care mi le transmit oamenii în cadrul  acestei consultări publice.

Oamenii s-au săturat de scuze, explicaţii, văicăreli şi plăpânzeli. Vor soluţii, iar eu sunt omul care rezolvă  probleme. Anul acesta spargem ghinionul celor 13 ani la Petroşani. Unul dintre  sloganurile mele de campanie este: 3,2,1… RESTART Petroşani”, a declarat Costel Avram, candidatul PSD pentru funcţia de primar al Municipiului Petroşani.