Complexul Energetic Hunedoara cumpără răşini organice minerale din două  componente pentru etanşare şi umplere goluri în minele grizutoase, cu accesorii necesare pentru instrumentare. 290.230 de lei este suma alocată pentru aceste materiale.
”Răşinile organice minerale pentru etanşate şi umplere goluri se folosesc la umplerea golurilor şi a crăpăturilor în masa de rocă;  izolarea pereţilor porţiunilor de lucrări miniere în care au apărut focare de foc endogen care s-a reuşit a fi stinse/ îndepărtate, pentru a reduce circulaţia aerului spre acele zone; etanşarea masivului în zona  digurilor şi  construcţiilor de aeraj; umplerea de spaţii exploatate şi crăpături în zona exploatată a  abatajului şi a galeriei; stabilizarea terenului şi umplerea spaţiilor exploatate la construcţii subterane; etanşarea masivului în zona construcţiilor de reglare sau de separare, de aeraj; consolidarea temporară a masivului la reconfigurarea de galerii şi intersecţii; consolidarea şi stabilizarea stratelor de cărbune slabe şi  fragmentate, umede şi uscate. Răşinile organice minerale se instrumentează cu ajutorul pompei de injectare şi a  celorlalte accesorii”, arată CEH.
Obiectivul  general îl reprezintă asigurarea securităţii şi sănătăţii  lucrătorilor din  subteran, prin  aplicarea metodei de instrumentare cu răşini minerale, cu ajutorul pompei de injectare şi al  celorlalte accesorii, în zonele cu cărbune fisurat, afectate sau care pot fi afectate de fenomene de autoîncălzire sau focuri endogene.
Cosmin BACIU