Reporter: Cosmin Kanduth, în calitatea de antrenor principal, care e atmosfera la echipa Jiul, cu 4-5 zile înainte de meciul de baraj pentru Liga a III-a?
C. Kanduth: Ne pregătim zilnic, doar vineri 6 august va fi liber pentru jucători. Vom pleca spre localitatea Lupac (n.n. 170 km de Petroşani) de sâmbătă, 8 august, unde vom face un antrenament de acomodare. Meciul va avea loc a două zi, 9 august, de la orele 17.30. Din păcate, fără spectatori, deci, nu putem avea suporterii aproape de noi…

Reporter: Cum e cu testul COVID-19?
C. Kanduth: Ultimul test îl facem miercuri, 5 august. La fel şi adversarii noştri, Avântul Periam. Dacă, Doamne fereşte, iese cineva pozitiv, se pierde cu 3-0.

Reporter: Cum va fi cu modul de calificare?
C. Kanduth: Avem deja trei puncte „asigurate” să zic aşa, la fel şi Avântul Periam,  la „masa verde”, după ce C.S.Strehaia a anunţat că nu se mai prezintă. Dacă meciul de la Lupac va fi egal după 90 de minute, vor fi prelungiri şi eventual, lovituri de departajare, la meci egal până la final  ocupanta locului 1 va  promova direct, dar cu patru puncte, merge şi locul 2.

Reporter: Aşadar, ne pregătim de promovare?
C. Kanduth: Eu sper că da! Echipa are o stare de spirit bună, băieţii sunt dornici de a readuce Jiul într-o ligă naţională.  Să sperăm că vom avea un nou prilej de sărbătoare.
AVÂNTUL PERIAM…
…echipa adversară a Jiului la meciul de baraj de la Lupac (jud. Caraş-Severin) a ocupat locul 1 în sezonul trecut al Ligii a IV-a Timiş.
Echipa a fost condusă de antrenorii Marius Stanache (principal) şi Sorin Câtea (secund). Echipa a avut o evoluţie constant bună, în general pe poziţiile 1-3, cu un număr de şapte etape pe primul loc, încheind pe primul loc, cu două puncte în faţa celor de la Timişul Şag, într-o serie de echipe de tradiţie foste divizionare „B” sau „C”, precum C.S.M.Lugoj, Unirea Tomnatic, Unirea Sânnicolau Mare, sau Milenium Giarmata.Cele mai mari scoruri, 7-2 cu Milenium Giarmata, 5-1 cu Voinţa Maşloc şi 3-2 în deplasare la contracandidata Timişul Şag.
Cu cele 53 goluri marcate, Avântul Periam este cea mai ofensivă echipă a campionatului timişan. Echipa din Periam a folosit un lot numeros de jucători, unii cu vârste destul de înaintate, S.Câtea (45 ani), S. Coc (36 ani), Adr.Condrea (44 ani), Costandana (40 ani), Bădulescu (45 ani), Mirodone (48 ani).
FINALA DE LA  LUPAC
Meciul de baraj din 9 august a.c. dintre Jiul Petroşani şi Avântul Periam va avea loc pe stadionul echipei de Liga a IV-a Caraş-Severin, Voinţa Lupac.
Localitatea Lupac se află la 170 km de Petroşani, la 10 km sud-vest de Reşiţa, pe DJ 581. Este o comună formată din patru sate, cu o populaţie majoritară (93%) formată din croaţi, populaţia fiind de 2.700 locuitori, fiind atestată din anul 1598. Pe stadionul din Lupac, evoluează echipa locală „Voinţa”  din Liga a IV-a Caraş-Severin. Terenul de la Lupac dispune de o tribună de 350 locuri.
GENU TUTU